Omul echilibrează concretul istoric cu sensurile creatoare ale vieţii.

Simultan cu începuturile civilizaţiei, veşmintele nu au mai păstrat doar caracterul unui obiect absolut necesar, ci s-au impus şi ca podoabă prin aspectul plăcut şi elegant.

A şti să alegi obiectele de îmbrăcăminte astfel încât acestea să-ţi încânte ochii şi câteodată să ascundă unele defecte ale corpului, este o artă. A şti să realizezi o vestimentaţie necesară de bun gust şi în pas cu moda, înseamnă a îmbina simţul estetic, talentul, cu priceperea şi îndemânarea. Aşa au apărut croitorii şi croitoresele ca meseriaşi şi croitoria ca meserie.

Croitoria este una dintre cele mai vechi meserii din lume. Datează dinaintea erei noastre şi va exista şi progresa în acelaşi timp cu societatea umană.

Persoana care confecţionează, repară sau modifică îmbrăcămintea în mod profesional, care acordă atenţie detaliilor hainelor îmbinând creativitatea cu precizia şi îndemânarea, folosindu-şi imaginaţia şi talentul de costumer-service este croitorul (croitoreasa).

Cusutul nu reprezintă doar o abilitate utilă, dar şi o modă. Devine din ce în ce mai popular, un hobby provocator şi o sursă de venit.

Dacă doreşti să găseşti un model diferit de cele care se găsesc în magazine, apelezi la croitor (croitoreasă).

La Osica, de-a lungul timpului, croitorii şi croitoresele s-au format prin ucenicie la persoane consacrate în acest domeniu, nu prin cursuri care să le asigure certificatul de calificare. Mai nou, unele dintre ele au lucrat în fabrici specializate şi au o calificare.

Croitori şi croitorese în Osica au fost mulți, dar timpul implacabil, pe unii dintre ei i-a şters din memoria comunităţii.

Între croitorii de altădată au fost fraţii Nanu (ai lui Boieraşu): Fănică (Ştefan)cel mai mare şi Mihai, cunoscut ca Mişu lui Marcu.

Ambii au făcut ucenicie în ateliere de croitorie din Bucureşti, ambii au fost croitori cunoscuţi şi apreciaţi. Fănică locuia în casa de lângă calea ferată, când vii dinspre şosea pe stânga, iar Mişu peste drum de părculeţul de la Grădiniţa din Vale.

Pe Linia Mare erau Vărzaru Stelian şi Culică al lui Vărzaru „dat la ziar” cum spunea soţia sa. Cunoscuţi şi căutaţi de clienţi, ambii plecaţi într-o lume mai bună. În Medinţi locuia Gheorghe al lui Ciuşcan, fost croitor militar, iar în Modorani stătea Mişu lui Puie.

În Greci croitor cunoscut a fost Bucur Pescaru (al lui Niculin), care a lucrat iniţial la un atelier de croitorie din Caracal.

Pe Linia Mare locuieşte Fănel Croitoru, cunoscut după meserie, nu după nume.

Astăzi în Osica nu prea mai există croitori pentru bărbaţi. Ei îşi cumpără hainele din magazinele de specialitate, care fac şi modificări atunci când este cazul.

La femei situaţia este alta. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte cumpărate din magazine, îşi confecţionează toalete şi la croitoreasă. Sunt cochete, au un simţ dezvoltat al frumosului şi vor să arate bine. Fiecare îşi doreşte să poarte ceva care să o personalizeze.

Pentru că doamnele au un număr mai mare de toalete pe care le schimbă des şi numărul croitoreselor a fost şi este mai mare decât al croitorilor.

Printre cele plecate dintre noi, în Vlăduleni lucra Mărioara Buznă, care făcea parte din generaţia veche. Au mai fost: Ghiţa Croitoreasa, Ruzica Georgescu, Delcea Ioana, Ana Oprescu, Măria lui Chiruş, Onica lui Olaru… Toate se odihnesc în pace.

Ghiţa Croitoreasa (Gheorghiţa Iordache) locuia aproape de Monumentul Eroilor. Era din Cioroiu, dar s-a stabilit în Osica prin căsătoria cu Jane Iordache. Avea dexteritate, imaginaţie, lucra cu plăcere, interacţiona cu clientele, oferindu-le cele mai bune servicii. Era artistă în domeniul croitoriei.

Astăzi, vârsta înaintată şi boala n-o mai lasă pe Leana lui Godeanu să mai profeseze. Lucrează însă Valentina Dan, Manuela David, Mirela Socol, Mihaela Torcea, Nuţi Pistriţu, Veronica Vărzaru, Bebe Rădoi.

Veronica Vărzaru pe lângă croitorie lucrează şi recondiţionează costume populare. Este cunoscută nu doar în judeţ, ci şi dincolo de graniţele lui.

Am fost acasă la doamna Maria Rădoi, cunoscută ca Bebe Croitoreasa. A vorbit  cu emoţie şi plăcere despre meseria pe care o practică de la 17 ani.

„Când eram mică, spre disperarea mamei, tăiam şi croiam tot ce găseam prin casă. Făceam fuste şi bluze pe care le lucram de mână, pentru că nu aveam maşină de cusut. Am învăţat să lucrez la şcoală, la ora de lucru manual, cu doamna profesoară Mimi Mustaţă. Pedala de la maşina de cusut parcă era făcută pentru piciorul meu, aşa că doamna profesoară m-a întrebat dacă am mai lucrat cumva acasă. I-am spus că nu.

Am început ucenicia la 17 ani, la Ghiţa Croitoreasa. Am lucrat acolo trei ani.

Când am plecat de la ea, chiar a doua zi, prima comandă a fost o rochie pentru cununie. De emoţie îmi tremurau foarfecele în mână şi îmi treceau fiori prin tot corpul. Am lucrat-o într-o zi şi jumătate. Clienta a fost mulţumită, iar eu bucuroasă pentru reuşită.

Mi-a plăcut şi îmi place foarte mult croitoria. Pipăi materialul, îl evaluez, discut cu clienta despre model, apoi mă apuc de lucru. Am lucrat şi lucrez ziua şi noaptea.

Gândiţi-vă cum este atunci când vin urgenţele: nuntă, botez, zile onomastice, şi trebuie în maxim două zile să fie gata trei toalete, iar clienta să fie încântată.

Am lucrat şi lucrez nu numai pentru osiceni. Vin doamne de la Slatina, Balş, Craiova, Turnu-Severin, Bucureşti, Târgu-Mureş. Clienta de la Târgu-Mureş rămâne o săptămână la Osica, până reuşesc să-i lucrez braţul de materiale pe care mi-l aduce.

Am cliente în vârstă care lucrează la mine de aproape 40 de ani, doamne care vor să fie îmbrăcate elegant şi decent şi persoane tinere pentru care noul şi modernul constituie un fel de a fi. Multe dintre ele mă pupă la plecare.

Deşi am ajuns la 70 de ani nu m-am plafonat. Lucrez cu aceeaşi pasiune ca în perioada începutului.

Se întâmplă uneori ca persoana care trebuie să vină la probă să întârzie sau să nu poată ajunge din diferite motive, aşa că memoria mea vizuală combinată cu arta creaţiei, mâinile mele făcute pentru aşa ceva lucrează rochia, fusta, costumul, bluza, paltonul, fără probă. Şi nu mă laud, dar când clienta își ia obiectul lucrat îi vine perfect sau aproape perfect. Poate că mai modific o pensă, un tiv, dar partea grea a vestimentaţiei rămâne nemodificată.

Lucrez orice: rochii, rochii de mireasă, fuste, bluze, pardesie, paltoane, pălării, pantaloni, lenjerie corporală, lenjerie de pat, cipici, huse, draperii…tot ce doreşte clienta. Lucrez chiar şi pantaloni bărbăteşti. Modific îmbrăcămintea de damă şi bărbat. Orice model nou constituie pentru mine o provocare.

Dragostea pentru meserie mă recompensează şi din punct de vedere material. Dar n-aş putea lucra atât de mult dacă nu m-ar ajuta soţul care se ocupă de gospodărie.

Fetele mele au alte meserii. N-au avut dorinţa şi îndemânarea pentru croitorie. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea sănătate şi ochi buni ca să pot lucra în continuare.”

I-am mulțumit doamnei Bebe pentru cuvintele pline de căldură legate de meseria sa și i-am urat ani mulți cu sănătate și bucurie.

25 octombrie 2025