Oameni Politici, Politologi, Diplomați

Mircea Aldea (n. 24 septembrie 1940, Osica de Sus). Diplomat. Clasele primare și gimnaziul le-a urmat în localitatea natală. A absolvit Liceul „Ioniță Asan” din Caracal (promoția 1957). După satisfacerea stagiului militar la transmisiuni, în Cluj, urmează Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” (1963). Își susține doctoratul în diplomație la Berna, Elveția (1972), iar în 1975 absolvă Facultatea de Drept Internațional din Berna. Și-a început activitatea profesională fiind consilier la Ministerul de Externe al României (1963-1965), absolvind totodată și Facultatea de Relații Externe din cadrul ASE, după care a lucrat în diplomație peste douăzeci de ani, îndeplinind funcțiile de consilier economic în Cipru (1965-1970), consilier II la Paris (1975-1978), în Spania (1978-1982), în Grecia (1982-1985), ambasador în Republica Zair (1985-1987), ambasador în Zambia (1987-1990), în Rusia (1990-1991), consilier II la Ambasada României de la Chișinău (1996). A fost director executiv în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă.

Ioan Paul Popescu (n. 4 septembrie 1943, Osica de Sus). Sociolog, fost deținut politic. Tatăl său, Grigore Popescu, a fost învățător în Cadrilater, apoi, în Basarabia (în perioada interbelică, multe cadre didactice au făcut, cu adevărat, apostolat), revenind, după război, în locurile natale. Elev în clasa a IX-a la Liceul „Ioniță Asan” din Caracal (avea 16 ani neîmpliniți), Ioan Paul Popescu a fost arestat pe data de 6 august 1959 (de ziua „Schimbării la Față”), acuzat că, împreună cu alți colegi, a înființat o organizație de rezistență, „Vulturul”. A primit o pedeapsă, după recurs, de 12 ani de muncă silnică (inițial, fusese de 20), 7 ani de degradare civică și confiscarea averii personale. A fost ținut în arest la Penitenciarul din Craiova, apoi, pentru scurt timp, la Jilava, în final, la închisoarea de la Mărgineni, în colonia de minori. A fost grațiat în 1964, prin decretul de eliberare a deținuților politici. S-a întors în satul natal, a practicat munci necalificate, a lucrat în construcții de locuințe, în cartierul Drumul Taberei, din București. Totodată, a continuat și absolvit, la cursuri serale, cu multe piedici, liceul (1964-1967). A urmat Facultatea de Filosofie din București, secția Sociologie, obținând licența în 1972. A lucrat ca sociolog la Întreprinderea de Aluminiu Slatina, iar după trei ani, a demisionat, fiind mutat ca simplu funcționar la Oficiul Județean de Turism Slatina. Între 1979 și 1992, redevine sociolog la Direcția Sanitară a Județului Olt. A fost senator din partea PNȚ-CD (1992-1996), iar, între 1996-2000, a îndeplinit funcția de secretar general adjunct al Senatului. Retras din activitatea politică, s-a implicat în acțiuni culturale. În anul 2009 a făcut parte dintre fondatorii, în localitatea natală, Osica de Sus, ai Asociației Culturale „Pro Memoria”, pe care a condus-o până în 2014, iar în 2011, ai revistei „Rădăcini”. În anul 2009 a devenit cetățean de onoare al comunei Osica de Sus. A publicat volumul Adio, domnule Președinte, Trăiască Regele! (interviuri realizate de Dumitru Sârghie). Este coautor al Monografiei comunei Osica de Sus (2009).

Istorici

Marius Sebastian Dumitrașcu (n. 2 iunie 2001, Osica de Sus). Profesor de istorie, prozator, poet. Părinții: Alina și Gheorghe. A absolvit ciclul primar (2008-2012) și gimnaziul (2012-2016) la Școala Gimnazială Nr. 2, Osica de Sus. A urmat Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” Osica de Sus (2016-2020). Este student în anul III la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie (specializarea Istorie) în cadrul Universității de Vest din Timișoara (2020-2023). Este interesat de aspecte ale istoriei comunei Osica de Sus, având însă și preocupări literare, scriind poezie și proză. A publicat articole științifice în revistele: „Rădăcini” (Pomenirea veteranilor de război, Satele comunei Osica de Sus în hrisoavele lui Constantin Brâncoveanu, Vestigii arheologice în Osica de Sus, Osicenii în Al Doilea Război Balcanic), „Corola” (Participarea osicenilor la Primul Război Mondial – Osica în pragul Marii Uniri), „Memoria Oltului și Romanaților” (Eroii din Al Doilea Război Mondial din comuna Osica de Sus, …Din neam de eroi…, Mari familii boierești din Osica de Sus).A publicat: Istoria comunei Osica de Sus din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre (2021), precum și romanul Sângele Iubirii (2019). Are în curs de finalizare studiul Marile familii boierești din Județul Romanați între secolele al XV-lea și al XIX-lea. În domeniul beletristic, pregătește un volum de versuri (Bucățele dintr-un lungmetraj) și altele de proză.

Artiști populari

Alexandru Drăghici [Lisandru lu Bae] (n. 14 octombrie 1942, comuna Osica de Sus, d. 4 octombrie 1994, Osica de Sus). Dansator de căluș de mare virtuozitate și vătaf. Părinții: Constanța și Haralambie (care a fost și el călușar). A mai avut două surori. În perioada în care și-a făcut stagiul militar i s-a propus să rămână în cadrul armatei, ca instructor sau subofițer, dar a refuzat și s-a întors acasă pentru a avea grijă de una dintre surori care era bolnavă. Dintre cei trei copii, Ana, Iulian și Gheorghe, primii doi au fost și ei jucători de căluș. A lucrat la întreprinderea „Constructorul” din Balș, ca zugrav, apoi a fost casier la Târgul săptămânal și instructor colaborator la Căminul Osica de Sus. Era cunoscut în toată țara ca un dansator renumit, în special pentru săritura peste băț și aterizarea în genunchi, ceea ce îi afectase grav articulațiile. Dansul lui avea grația unui balerin. Începând cu anul 1960, a instruit copii din Osica de Sus care au dorit să învețe călușul. A participat la numeroase festivaluri, la programe artistice, în țară și în afara acesteia, obținând multe premii cu formațiile de călușari. Călușul este un dans de flăcăi, cu rol magic, apotropaic și de vindecare, executat într-o formă coregrafică rituală în săptămâna dinaintea Rusaliilor. Are o mare vechime, fiind considerat de proveniență traco-getică. Semnificațiile lui se pierd în timp. S-a propus o dublă interpretare a dansului, una legată de calmarea ielelor (numite și rusalii, vântoase) și alta de un cult cabalin. Etnologul Romulus Vulcănescu consideră că este vorba de un cult solar autohton, călușarii fiind considerați cai solari. Mircea Eliade crede că este vorba despre un „dans cathartic”, purificator. Dansatorii sunt înveșmântați în costume speciale, au pinteni și zurgălăi prinși pe pulpe, sunt acoperiți cu pălării cu panglici, au panglici încrucișate și pe piept, poartă ciomege. Se remarcă prezența Mutului, personaj grotesc, mascat, având legat la brâu un falus din lemn, care face tot felul de comicării, execută diferite acrobații, nu ascultă poruncile vătafului, îi pedepsește simbolic pe cei care nu dansează bine, lovindu-i cu ciomagul, glumește cu cei din public, îmbrățișează femei, sperie copii. Călușarii sunt supuși unor rigori ascetice, iar în timpul dansului nu au voie să vorbească. Conducătorul dansului, Vătaful, duce în mâini o prăjină de 4-5 metri, Steagul, de care sunt prinse o năframă albă, panglici, ață roșie, o legătură de plante vindecătoare, între care usturoi și pelin. Ceata, alcătuită dintr-un număr impar de membri, se deplasează pe la casele oamenilor, dansând cu însuflețire. Este însoțită de unul sau mai mulți lăutari. Scopul dansului este să apere comunitatea și să-i vindece pe cei „luați din căluș”. Un element nelipsit este Ciocul călușului, o bucată de lemn sculptată în formă de cap de cal, purtat într-o traistă de Mut sau de Vătaf. La încheierea călușului, Ciocul se îngroapă într-un loc ascuns, de unde va fi scos în anul următor.

Sportivi de performanță

Gheorghe Șoarece (n. 5 decembrie 1955, comuna Osica de Sus, d. 4 octombrie 2009, Osica de Sus). Fotbalist, a jucat pe postul de atacant. A început fotbalul în comuna natală, la Avântul Osica de Sus. A activat apoi la echipele IOB Balș, Dinamo Slatina (adus de antrenorul Constantin Ştefan), Viitorul Scornicești (a jucat între 1975 și 1979, câștigând, în sezonul 1978-1979, titlul de golgheter al Diviziei B, cu 22 de goluri marcate, ca urmare, a fost inclus în lotul Echipei Naţionale de Tineret), FC Olt Scornicești (din 1979, când echipa fusese promovată în Divizia A, până în 1983, luând parte la 112 jocuri și înscriind 24 de goluri), Steagul Roșu (FC) Brașov (a fost cedat la începutul ediției 1983-1984, la schimb cu Boriceanu) și Inter Sibiu. I-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al comunei Osica de Sus. A fost antrenor la Osica de Sus. Pentru omagierea lui se organizează în fiecare an, în comuna Osica de Sus, pe terenul care-i poartă numele, Memorialul „Gheorghe Șoarece”.

(Din volumul Romanați redivivus. Enciclopedia personalităților)