Articolul: Desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, în Comuna Osica de Sus, pagina 16. Autor: Văduva Alexandru, jurist. Revista: Rădăcini, nr. Crăciun /Anul Nou, 2021

Domnule Văduva Alexandru,

Pentru că nu ne-am cunoscut niciodată, doresc să mă prezint. Sunt Dr. Ing. Ștefania Polizu, născută în Comuna Osica de Sus, fiica lui Polizu Constantin și a lui Marica Constantina, astăzi trecuți la cele veșnice, ambii din comuna Osica de Sus. Chiar dacă dumneavoastră nu mă cunoașteți, eu vă știu din povestirile tatălui meu, ca fiind tovarășul milițian din Osica, o perioadă chiar șef de post (sper să nu greșesc), care locuia în casa confiscată de regimul comunist a Domnișoarei Ileana Georgescu, prietenă bună cu familia noastră și de care mă leagă amintiri frumoase din copilărie și chiar de mai târziu. Din istorisirile tatei am cunoscut mai multe aspecte legate de viața dumneavoastră de milițian în Osica. Întrucât tata nu mai este în viață, din respect pentru cei decedați doresc să evit orice referire la aceste aspecte.
În schimb, două părți din articolul dumneavoastră mă preocupă.
PUNCTUL 1 : Referitor la paragraful numărul 5, pagina 16, pe care îl reiau: În ziua de 10 decembrie 1989, trec pe la domnișoara Georgescu Ileana, în curte găsind o bicicletă rezemată de casă. Bat la ușă, dar nu răspunde nimeni, astfel că intru în casă, unde domnișoara, împreună cu Polizu, așezați pe scaune lângă masă ascultau Radio Europa Liberă. Polizu, energic, a sărit de pe scaun cu fața transfigurată, strigând : «Regimul comunist cade!!! Are zilele numărate!!! Și mulți trebuie să-mi dea socoteală, iar tu, ai obligația să divulgi turnătorii care ne-au distrus viața și familia»,
1. Vă mărturisesc cu sinceritate că mă uimește nepolitețea dumneavoastră, așa cum rezultă din însăși descrierea pe care o faceți: ați intrat pe nepusă masă în casa unei persoane fără să vă anunțați (pe vremea când eu eram copil în Osica, obiceiul era altul; când mama mă trimitea cu o problemă la un om, îmi spunea mereu: nu uita să strigi la poarta omului). După ce ați bătut la ușă, fără să așteptați un răspuns de acceptare, ați intrat brusc, nerespectuos, ca un adevărat milițian, să controlați oamenii în viața lor personală (asta în condițiile în care am crede că descrierea dumneavoastră este veridică). De fapt, pentru a câta oară, nu făceați altceva decât să intrați în viața oamenilor, fără voia lor, așa cum vă cerea meseria dumneavoastră de milițian al unui stat comunist dictatorial, care avea rolul de a controla și supraveghea oamenii, îndeosebi persoanele considerate dușmănoase, așa cum era înregistrat și tata. Căci este de domeniul evidenței rolul miliției în statul comunist al lui N. Ceaușescu. Dacă ați uitat cumva, vă amintesc ce relata domnul colonel Gheorghe Rațiu, fost colonel de securitate și șef al Securității Olt, făcând referire la rețeaua informativă din anul 1986: «Conform unei statistici din 1986, în rețeaua informativă a securității, în afara celor 27 000 de ofițeri și subofițeri de Miliție care efectuau misiuni de supraveghere în mediul rural, mai făceau parte surse de informare din școlile profesionale subordonate unor întreprinderi economice care erau obiective ale aparatului de contrainformații economice.»
2. Referitor la perioada în cauză, este de precizat: În ziua de 10 decembrie nu se întâmpla nimic deosebit în România, iar postul Radio Europa Liberă nu anunța nimic deosebit în acea perioadă. Dimpotrivă, în lumea informată era o vădită îngrijorare că în România nu se schimbă nimic. Și asta, după ce, începând din vara lui ’89, cu alegerile libere din Polonia, și continuând cu ziua de 9 noiembrie când cădea Zidul Berlinului, comunismul se prăbușea. Căderea comunismului fusese anunțată deja, avusese loc în majoritatea blocului de est al Europei, exceptând România, unde teroarea se întărea și mai mult. Toată atmosfera represivă din țara noastră era asigurată prin întărirea controlului și a persecuției, prin organele Securității și ale Miliției, așa cum documentează istoria foarte recentă. Din acest organ represiv făceați parte și dumneavoastră, căci milițianul avea rolul să asigure controlul și supravegherea locuitorilor. Tatăl meu știa toate astea! Așa, pentru cunoștința dumneavoastră, tatăl meu, începând cu anii 1950 și până în 1989 și chiar și după, asculta zilnic Radio Europa Liberă: în fiecare seară, în fața radioului cu lămpi și, apoi, cu urechea lipită de radioul japonez portabil pe care îl cumpărase cu mult sacrificiu. Pentru că tata era înfometat de libertate, de informație, de cunoaștere și înțelegere. Chiar dacă fusese zdrobit de regimul comunist în atâtea rânduri, tata se ridicase de fiecare dată. În fiecare seară, asculta emisiunea Actualitatea Românească, unde se făceau, de către analiști renumiți, analize profunde despre societatea românească. Numai în serile cu evenimente grave din familie (o boală sau moartea cuiva), tata renunța la această practică cotidiană. Era rar, extrem de rar, când tata asculta Europa Liberă dimineața sau la prânz, așa cum menționați în text. În plus, niciodată nu ar fi mers la Domnișoara Georgescu, în a cărei curte locuiați, să asculte REL. Știa că era urmărit și nu ar fi făcut asta sub nicio formă, cu atât mai mult în timpul zilei. La aceste legături logice adaug și argumente reale în acest sens căci, în ultima parte a lunii noiembrie ’89, (cred că 22-27 noiembrie), am fost pe-acasă, la părinți. Fiind gravidă știam că nu voi putea veni de Crăciun la Osica, așa cum o făceam în fiecare an, și am ținut mult să-mi văd părinții înainte de Sărbătorile Crăciunului. Așa că mi-am luat o săptămână liber de la serviciu și am mers acasă, la Osica. Țin minte ca și azi cum, în seara lui 23 noiembrie 1989, am ascultat, împreună, la REL, la Jurnalul de seară, apelul marelui intelectual, Eugen Ionescu, de la Paris. Ca un mare patriot, Eugen Ionescu cerea oamenilor politici din Occident să se unească și să ajute la eliberarea României de regimul dictatorial. În seara aceea am discutat mult cu tata; știa că trebuie să se întâmple o schimbare ca un eveniment natural, firesc, dar în același timp avea temeri de o mare represiune. Chiar m-a sfătuit părintește să am grijă ce vorbesc și cu cine pentru că exista un control exacerbat din partea miliției și a securității. Știind că ascult, la fel ca și el, REL, mi-a atras atenția să o fac foarte prudent. Și în serile acelea, umbrite de megalomania celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, am vorbit mult despre comunism și despre cum viața noastră fusese distrusă de acest regim.
Domnule Văduva, eu îl cunosc foarte bine pe tata, fiind modelul meu de viață, de om. Chiar dacă tata nu avea studii multe, era un om foarte inteligent și informat. Tata a făcut 5 ani de război, direct pe front, la transmisiuni, și acolo a învățat multe, cât două facultăți. În plus, avea multe cunoștințe de istorie și geografie și știa cum să se plaseze cu o gândire și o opinie despre un eveniment. Cât privește poziția lui anticomunistă, ea era cunoscută. Deținut politic fiind, era urmărit de securitate și de Miliție. În perioada aceasta particulară, tata, bine informat prin intermediul REL, știa că s-au luat măsuri dure de represiune și control în vederea Congresului al XIV-lea al PCR, din 20-25 noiembrie, unde Ceaușescu a vorbit 6 ore. Se stabiliseră măsuri întărite de supraveghere și, din acest punct de vedere, tata era foarte prudent. Descrierea acestei realități a apărut foarte clar, după 1989, când, prin publicarea documentelor CNSAS, printre alte măsuri, se evidențiază Operațiunea FORUM ’89. Acest plan de măsuri a fost aprobat de generalul-colonel Iulian Vlad în vederea cunoașterii și prevenirii unor evenimente negative, și cuprindea Securitatea și Miliția. În plus, chiar căutând în arhiva postului REL, nimic deosebit nu a fost anunțat în această zi de 10 decembrie pe care o descrieți fals în textul dumneavoastră. Era o zi ca oricare de după Congres, în care toți oamenii informați, chiar daca sperau să se întâmple ceva, știau că nimic nu poate mișca datorită controlului exacerbat. Deci, prezența tatălui meu, despre care vorbiți, este o invenție a dumneavoastră.
Cât privește exprimarea atribuită tatălui meu „…și mulți trebuie să-mi dea socoteala, iar tu ai obligația să divulgi turnătorii care ne-au distrus viața și familia’’, ea e aruncată fără nici un rost. Tata nu ar fi putut să se adreseze astfel față de cei ce-l urmăreau; el știa bine când și cum trebuie să faci asta.
3. În acest context, cunoscând gândirea și comportamentul tatălui meu, îndeosebi după ce schimbasem atâtea gânduri despre complexitatea perioadei respective, îmi este imposibil să accept afirmațiile dumneavoastră din paragraful 5, referitor la Polizu Constantin, tatăl meu, care nu au nici o susținere. În cazul în care îmi veți prezenta dovezi reale, îmi voi cere scuze public. Altminteri, consider că, întinând memoria tatălui meu, puneți în derizoriu comportamentul lui și atitudinea lui veridică de anticomunist, printr-o descriere neadevărată, plină de falsuri.

PUNCTUL 2 : A doua mea intervenție face referire la paragraful numărul 9, pagina 17: «23 Decembrie 1989. În jurul prânzului a venit la locuința de serviciu Polizu Constantin ca reprezentant al Partidului Național Țărănist, cu o listă de revendicări, cerând vehement, să afle identitatea colaboratorilor Securității. În cele din urmă a fost temperat de domnișoara Georgescu Ileana, care se afla la noi în locuință”.
1. În ziua menționată de dumneavoastră, tata nu avea ce căuta la Domnișoara Ileana Georgescu, mai exact, la locuința dumneavoastră de serviciu, unde se afla Domnișoara Georgescu. Sunt câteva date reale și argumente logice care contrazic spusele dumneavoastră. Ele țin de modul cum a trăit tata zilele Revoluției Române și de documentările actuale asupra Revoluției Române. Iată faptele: În 21 decembrie 1989, soțul meu venea la Osica cu fata mea ce mare, atunci în vârstă de cinci ani, să taie porcul pentru Crăciun. Ei au petrecut împreună cu părinții mei acele zile, inclusiv dimineața zilei de 23 decembrie, după care, soțul meu a plecat spre București, lăsând fata la părinți. Din povestirile soțului meu, am reținut ce făcuse tata în acele zile. Pe 21 decembrie seara și în noapte, târziu, au ascultat cu toții REL care încă nu prevedea ce se va întâmpla. Erau temători cu toții ca o întorsătura dramatică va avea loc. În 22 decembrie, dis de dimineața, tata, cu finul Marin si soțul meu au început pregătirea pentru tăierea porcului. La ora la care la televizor s-au transmis pe post evenimentele, tata, spre supărarea mamei, nu s-a mai mișcat de lângă televizor și a urmărit cu atenție desfășurarea evenimentelor. Era foarte îngrijorat de ce se întâmpla! De altfel, în noaptea de 22-23 decembrie, în București, Brașov, unde au murit 39 de oameni, s-a tras. La fel, s-a tras și în alte orașe mari; la Craiova s-a tras haotic. La București, prin TVR, au fost chemați oamenii să vină la luptă împotriva teroriștilor. În dimineața de 23 decembrie 1989, 34 militari în termen de la Câmpina, chemați să apere de teroriști aeroportul de la Otopeni, au fost ciuruiți. Confuzia era prezentă peste tot și chiar postul de radio REL nu avea o poziție clar afirmată referitor la ce se poate întâmpla. Pe de altă parte, pe 23 decembrie dimineața, mama, foarte îngrijorată de faptul că vremea, destul de blândă, putea fi dăunătoare cărnii din porcul abia sacrificat, i-a mobilizat pe tata și pe soțul meu la aranjat totul. Așa că tata era tare ocupat administrativ inclusiv la prânz, când soțul meu pregătea plecarea. După plecarea soțului meu, tata a rămas să aibă grijă de fata mea și să curețe usturoiul pentru cârnați, căci mama era foarte ocupată cu preparatele pentru Crăciun. În acest cadru real, descris de soțul meu, nu există niciun motiv să consider ca fiind veridică descrierea dumneavoastră din paragraful 9. În plus, afirmați ca tata s-a prezentat «ca reprezentant al Partidului Național Țărănist». Dincolo de faptul că denumirea nu este corectă, vă amintesc, Domnule Văduva, că Partidul National Țărănesc (PNȚ) s-a reînființat, în România, în 8 ianuarie 1990, când Tribunalul Municipal București a înregistrat prima cerere de înscriere a unui partid, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNTCD), noua titulatura a Partidului Național Țărănesc, pusă în acord cu apartenența la Internaționala Creștin Democrată, președintele partidului fiind Domnul Corneliu Coposu. Acest act avea loc după ce, în 22 decembrie 1989, se lansase Apelul către țară, semnat de domnii Corneliu Coposu, Ion Diaconescu și N. Ionescu Galbeni. Acest Apel constituia prima acțiune politică de reactivare a PNȚ. Acestea fiind date istorice indubitabile, vă rog să înțelegeți că Polizu Constantin, un om în toată firea, drept și sincer, nu s-ar fi putut erija ca reprezentat al unui partid care încă nu exista oficial. Încheiați paragraful cu „…o lista de revendicări, cerând vehement să afle identitatea colaboratorilor Securității. În cele din urmă a fost temperat de domnișoara Georgescu Ileana, care se afla la noi în locuință”.
2. Realitatea nu este aceasta! În primul rând, nu înțeleg de ce legați evenimentul atribuit tatălui meu de o oarecare prezență a lui la locuința dumneavoastră. În 23 decembrie 1989, tata nu putea fi acolo unde spuneți, cum nici dumneavoastră nu puteați fi la domiciliu, ci, mai degrabă, la postul de Miliție. La data respectivă, în județul Olt, securitatea și miliția încă conduceau. La Caracal, de exemplu, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, se organizau diversiuni, iar la sediile de Miliție se dădea foc la dosarele informatorilor, conform mărturiilor făcute de cei în drept. În după amiaza lui 23, batalioane de tancuri din Regimentul de pe strada Carpați din Caracal pornesc în marș forțat spre Capitală; la Alexandria moare, strivit între două tancuri, căpitanul Burcea. În seara de 23 decembrie, Emil Bobu si Manea Mănescu sunt aduși cu un elicopter la Deveselu pentru a fi ținuți ascunși. La ora 22:30 se trage asupra unui elicopter aflat deasupra gării din Caracal. Enumăr aceste câteva exemple doar pentru a întări faptul că, și în zona noastră, în 23 decembrie 1989, era o mare incertitudine și confuzie, și totul putea bascula în defavoarea revoluției în aceste zile. Iar tata, știind toate astea de la REL, nu putea fi naiv. În fapt, Revoluția Română era sub semnul întrebării din cauza contraatacurilor venite de la Securitate și de la Miliție. Nimic nu era stabil, și tata nu avea de ce să vină la dumneavoastră acasă într-un asemenea context. Știa ce sarcini aveți în calitate de milițian!
3. Dincolo de acest neadevăr, exista o cerință sinceră, crudă și adevărată: necesitatea deconspirării persoanelor care au făcut poliție politică, făcând rău oamenilor. Impetuozitatea pe care i-o atribuiți tatălui meu, era de fapt o cerință intrinsecă a Revoluției. Cei 33 de ani care s-au scurs, prin toate frământările care au avut loc în societatea românească, ne spun ca democrația românească are nevoie de adevăr. Iar dacă, într-o altă eventuală discuție cu dumneavoastră, tatăl meu v-ar fi cerut lista colaboratorilor securității, cererea lui era firească, justă, în numele adevărului.
Chiar dacă el nu mai este pe pământ, de-acolo din ceruri, vede cum, cu anii, adevărul iese la iveală, ușor, ușor.
În numele acestui adevăr, vital pentru viața fiecărui om de bună credință, imperios necesar pentru o societate democratică, am scris acest text, ca un drept la replică, potrivit normelor gazetărești în vigoare, la articolul dumneavoastră. Cu speranța că ați înțeles demersul meu, vă rog respectuos, Domnule Alexandru Văduva, să procedați în consecință. Altfel, veți rămâne în memoria mea ca un om care nu servește adevărul. Vă mulțumesc!