Despre Ulița copilăriei pot spune că a fost Ulița copilăriei fericite, presărată cu întâmplări inedite și multe boacăne.
La mijlocul lunii „Cuptor” (15 iulie 1954) mama mea secera de zor în lanul de grâu de lângă pădurea Bercica, când i-a venit sorocul. M-a născut la maternitatea din Osica de Sus (Vlăduleni).
Mult mai târziu aveam să aflu că tata nu a venit imediat să mă vadă pentru că-și dorea băiat, având acasă încă două fete : Florina (cinci ani ) și Elena (patru ani). Tata lucra acasă ca cizmar. A fost cel mai bun cizmar pentru că repara bine încălțămintea, dar și confecționa cu măiestrie și simț artistic cizme, bocanci, sandale, papuci, pantofi numai din piele naturală. De aceea ușa casei noastre era tot timpul deschisă pentru consătenii care veneau chiar și în zilele de sărbătoare și tata nu putea refuza pe nimeni. Așa i-a cunoscut pe nea Nicu Drăgan, Gheorghe al lui Huie, frații Chiurtu, Bărbieru, Iosifică, oameni cu simțul umorului care au compus chiar și o poezie:
„Cioc, Cirică, Bebe al lui Rică,
Mai în deal și nea Gorică,
Mai la vale Ion Țiganu,
Mai la deal și Dismancec ”, ce reprezenta Ulița noastră, ulița care era plină de apă și de noroaie când ploua fiind situată într-o vale. Pentru noi, copiii, nămolul constituia locul ideal de joacă, vara, și iarna ghețușul era patinoarul natural .
Vara ne strângeam toți copiii la fântâna din capătul uliței și prindeam fluturii cu caietele de la școală, apoi făceam concurs cine are cele mai frumoase figuri de fluturi striviți. Asta când nu aveam alte sarcini, de mers cu vaca la păscut, de cules iarbă. Eu și acum mă gândesc ce fericite eram noi când plecam cu vaca la păscut, nici nu știam pe unde ajungeam, nu aveam mâncare la noi, nu aveam apă. Plecam dimineața și ne întorceam seara. Mergeam în Bârza la Balta Mare și la Balta Mică iar la Carieră făceam gropane să strângem apă să bem. La pădurea Bercica adunam ciuperci și când treceau avioane ne urcam în pom să salutăm piloții fluturând basmalele și strigând: „Avion cu motor/Ia-mă și pe mine-n zbor!” La Cheleștină puneam cuie pe șină și când trecea trenul le tasa transformându-le în cuțitașe cu care desfăceam nucile, iar mecanicii ne aruncau rondele de sodă să spălăm rufele. Pe dealul Bobului mergeam mai rar că seara nu treceam prin Olteț. Trebuia să ocolim pe la pod și era departe. Acasă în fiecare seară să ne scoatem mărăcinii din tălpile picioarelor iar mama ne aștepta cu mâncarea caldă. Ciorba fiartă în oală de pământ lângă țestul cu pâine. Iarna când veneam înghețate de la joacă ne punea masa cu trei picioare în pat lângă sobă să ne încălzim și din cuptorul de la plită scotea turta sau pâinea caldă.
Acum ne întâlnim în familie cu copiii și nepoții și ne străduim să pregătim bucate alese pentru ei, dar pentru noi, cei în vârstă, nu mai au nici gustul, nici farmecul celor din copilăria noastră. Pe „Ulița copilăriei” am trăit o copilărie tipic țărănească, bogată în trăiri și sentimente pure.

Geta Duică

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/geta-duica-2.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/geta-duica-2-150x150.jpgRevista „Rădăcini”ULIȚA COPILĂRIEIDespre Ulița copilăriei pot spune că a fost Ulița copilăriei fericite, presărată cu întâmplări inedite și multe boacăne. La mijlocul lunii „Cuptor” (15 iulie 1954) mama mea secera de zor în lanul de grâu de lângă pădurea Bercica, când i-a venit sorocul. M-a născut la maternitatea din Osica de Sus...Osica de Sus