Doamna Ana Blandiana a venit de două ori la Craiova, la evenimente pe care le organizez la Teatrul Național. Prima oară a sosit aici în aprilie 2010, la „Duminici de poezie în teatru”, un eveniment cultural pe care tocmai îl inițiasem. Așadar, a deschis seria . A fost lume multă, oamenii se bucurau s-o asculte, poeții au venit în număr mai mare decât pot fi văzuți azi, când pandemia le-a tăiat aripile (sper că nu și inspirația). Am fost la o terasă, la Casa Universitarilor, iar acolo doamna Ana Blandiana a plătit masa. Noi am protestat, dar ne-a spus: „nu știam că-mi veți da un onorariu, așa că acum eu plătesc”!

A doua oară a venit în martie 2019. Doamna Blandiana era la fel de frumoasă, distinsă, aproape neschimbată, deși trecuseră 9 ani. A susținut o conferință, „Nu sunt scriitor, sunt numai poet”, urmată de un recital din poezia sa la care au contribuit actrițele Tamara Popescu, Petronela Zurba, Anca Dinu. Eu eram, ca de obicei, paranimf – însoțitor al poetei.

Astfel echipat am însoțit-o la Mânăstirea Brâncoveni, în Olt, născută pe la 1508 (Iorga dixit), refăcută pe la 1640 de Preda Brâncoveanu, bunicul viitorului domnitor, Constantin. Aici dorm somnul de veci părinții marelui prinț, Stanca și Papa, dar și bunicul, Preda. Pe mormintele lor se poate vedea vulturul bicefal, stema familiei Cantacuzino. E ceva istorie pe acolo. Am vizitat vechea bisericuță, cu picturile fanate de trecerea timpului, dar atât de expresive și ne-am minunat de arta grecului Constantinos, cel care a condus lucrările în acea vreme.
Doamna Blandiana a fost încântată de cele văzute la acest schit de maici, a avut un dialog cu maica stareță la un cozonac și un pahar de vin. Porniți în drum spre Caracal, de unde urma să ia un tren spre București, am decis s-o duc la biserica osicenilor, din „Deal”, cu hramul Sf. Gheorghe, iar prietenul meu Mihai Duică, care ne ducea cu mașina, a fost nițel gelos: de ce nu mergem la biserica din „Vale”, Sfinții Voievozi, în apropierea căreia locuia? Am traversat Osica în mașină, am fost și la biserica lui Mihai, apoi am intrat la el în curte unde am băut vișinată și am râs. Doamna Blandiana era încântată și melancolică: „Nicolae, ce bine că ai un loc unde poți reveni. Eu nu am, m-am născut la oraș. Dar mama, care a stat la noi în ultima parte a vieții, și-a dorit să fie înmormântată acasă, la Blandiana, satul copilăriei sale. Împreună cu Romi i-am îndeplinit dorința asta.”
Apoi am fost la Caracal, unde ne așteptau Paul Popescu, Cristina Botez și Paul Aretzu. Am sărbătorit-o cu coniac, șampanie și voie bună, cu urări și îmbrățișări, la restaurantul Casa Doldurea. A doua zi era ziua sa de naștere. S-a potrivit.
La mulți ani, Doamna Blandiana!

Articol preluat din „Ceașca de cafea”,
Minilunar cultural, literar, artistic (Anul 17, martie 2022)