Din miezul înțelepciunii, care se află în adâncul nelimitat al scrierilor Sfinților insuflați de Dumnezeu, ni se descoperă nouă, păcătoșilor, între care cel dintâi sunt eu, că lucrarea cea mai urgentă, benefică pentru sufletul celui trecut în veșnicie, este rugăciunea. Cineva, care-l iubește, să lase totul deoparte și să se roage intens, mult pentru el.

Nu iau pâinea de la gura preoților din comună amintind asta. Și pe părintele Daniel, și pe părintele George, îi respect după cuviință, am dovedit-o. Dar, citind, Adevărul nu se lasă tăcut, iese la lumină și vorbește prin oricine. Spre întărire zic ce zic…

Trupul e țărână și, cu cinstirea cuvenită, se încredințează țărănii. Sufletul, însă, în primele zile după ieșirea din trup se află între lumi, într-o stare de provizorat extrem de disconfortantă – spun Părinții. Nici desprins cu totul de aici, căci vede și percepe încă fără a mai putea comunica cu noi, nici așezat dincolo. Așadar, înțelept este să ne rugăm, cineva să se roage cu putere, pentru sufletul celui plecat. Pentru liniștirea lui și așezarea în locașurile cele de Sus. Undeee?!, poate va întreba, te miri cine. Răspunsul, dacă iei și citești, dacă asculți cuminte în biserica ta cuvântul preotului tău, răspunsul vine direct din gura Mântuitorului, Însuși Hristos Domnul, pentru vrednicii credincioși ai Săi.

Un asemenea vrednic credincios este – nu a fost – este Ion “Neluță” Ciocan. Recunosc asta fără nicio îndoială și prietenii și neprietenii. Am scris despre fostul primar, cu laude imense și mustrări îndreptățite, cred eu. Atât doresc să clarific aici. Moartea aceasta reprezintă o pierdere ieșită din comun, uriașă. De ce? Nelu își forjase statura moral-profesională a unui om exemplar. Este un dar pentru comună, o zestre istorică exemplul lui. Dovada că se poate lucra în domeniul public fără să decazi. Onest. Drept. Cu Dumnezeu înaintea ta. Fără ca răul ispititor, copleșitor, să te înhațe cu tentaculele sale rătăcite.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar să menții Osica, 12 ani, insulă …… (doctrinar diferită) într-o mare …….. (aliniată clientelar) nostalgic resentimentară, este un act de bravură civică demn de o statuie. Dacă n-ar fi dispărut șirul castanilor de pe strada Vladu Nica, din fața Liceului, aș fi propus cu aplomb plasamentul statuii merituosului primar chiar în fața instituției de învățământ pe care a absolvit-o și pentru care, ca edil, a făcut atâtea – pendant cu cea a Profesorului Ion Gh. Roșca. Dar castanii au dispărut – așa că, să fiu cinstit, mă abțin.

Oricâte pete în soare i s-ar afla, ceea ce descriu în linii mari aici, cu plinuri și goluri, cu credință și cu dragoste, se numește destin exemplar împlinit. Și profesional, și uman, și mai ales spiritual.

Când l-am văzut prima oară, cred că prin anii ‘64-65 (?) ai secolului trecut, imaginea care mi-a rămas în memorie fuse a unui băiețoi deșirat pe două bețe înfipte-n fund și un cap mare, de la obrajii umflați, suflând într-o goarnă a detașamentului de pionieri. Acum, după o viață plină cu de toate, plec genunchiul să mă rog pentru unul dintre cei mai frumos împliniți bărbați de treabă pe care i-a dat marea noastră comună Osica. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește sufletul lui Neluță! Amin!”

Nu te rogi singur. Se roagă lângă tine și sufletul celui dus…

Tot Sfinții o spun.

Marian Drăghici