OAMENI GOSPODARI

Adina

Pe Adina o cunoaște toată lumea din Osica. Adina Stan. Domnul Stan, tatăl ei, a fost șef de gară mulți ani. Nu se poate ca cineva să fi plecat cu trenul undeva și să nu fi fost măcar odată întâmpinat de dânsul ori la casa de bilete ori atunci când ridica paleta și-i spunea mecanicului că poate să pornească trenul.
Doamna Stan, mama Adinei, a fost asistentă medicală. Nu puțini oameni i-au trecut pragul casei cu dureri de tot felul.
Adina, deși a terminat Fa­cultatea de Drept, a lucrat la Regia de tutun de la Osica, la secretariat, până s-a desființat, după care a trebuit să se reprofileze. Și pentru că marea ei pasiune a fost bucătăria, s-a apucat să facă torturi și prăjituri pentru nunți. În felul acesta nu numai că se putea întreține, dar emoția evenimentului pentru care le pregătea și persoanele legate de el îi aduceau mari satisfacții. Îmi spune că motivul pentru care pregătește dulciuri este și acela de a aduce bucurii oamenilor. E convinsă că orice dulce preparat de ea, face un om fericit. Micile plăceri aduc bucurii oamenilor. Mai spune că nu optează pentru cantitate, ci pentru calitatea produselor folosite. Ea mixează, ea frământă, ea răzuiește lămâile, dă nucile prin mașină și coace cât e ziua de lungă. Pentru oricine și fără preget. Dar când oamenilor le plac prăjiturile și îi spun, îi crește inima de bucurie.
Cu soțul ei s-a cunoscut la liceu. După terminarea liceului se vedeau rar, dar își vorbeau măcar o dată pe lună. Le-au trebuit aproape 20 de ani ca să se hotărască să facă pasul cel mare. Dar l-au făcut, apoi în anul 2009 au plecat în Italia. Nu mai erau prea tineri, dar au vrut să încerce să facă și altceva. Cum toate femeile din România fac menaj și curățenie, așa a început și Adina. Dar asta pentru o perioadă scurtă, până când italienii au prins gustul prăjiturilor ei, la care n-au mai putut renunța. Și nu numai italienii, ci și românii stabiliți acolo, doritori de gustul dulce de acasă, preferau dulciurile Adinei. Pentru că ele le alinau dorul de acasă, de România lor dragă.
La 42 de ani, viața le-a oferit cea mai frumoasă surpriză: au fost binecuvântați cu un băiețel, Rareș Alessandro. Din momentul acela Adina s-a ocupat numai de copilaș și de prăjiturile ei. Se simțea femeie împlinită.
În Italia, soțul ei lucrează la o firmă care se ocupă de infrastructura rutieră și câștigă bani frumoși. Munca ei, dar și a lui, le-a permis să-și cumpere acolo o căsuță cu un petec de pământ în jur. Și sunt foarte mândri de asta.
Dar a venit pandemia și cum ea a schimbat viața tuturor, a schimbat-o și pe-a Adinei.
A luat hotărârea să se întorcă acasă, la Osica ei, împreună cu Alessandro, care are acum 10 ani, și să facă ceea ce știe ea mai bine: prăjituri și torturi. Acum Osica ei a devenit și Osica lui.
Numai că acasă a căzut gardul, grădina trebuie muncită în fiecare zi, apoi via, în solar trebuie plantate răsadurile. Multă muncă și nopți nedormite. Sărbătorile de Paște și de Crăciun îi aduc comenzi de ordinul zecilor la cozonaci, și de o mare varietate la prăjituri. Îmi spune că ar avea nevoie de un cuptor mare care i-ar ușura munca, dar costă mult și deocamdată nu și-l permite.
E fericită că băiatul s-a adaptat aici, îi place școala românească de la Osica mai mult decât în Italia, unde începuse înainte de pandemie.
Am întrebat-o pe Adina cum se relaxează și dacă mai are timp și pentru ea. Mi-a mărturisit că își face timp să meargă la pescuit împreună cu băiatul ei, și acolo, pe malul apei se deconectează de la tot și uită pentru câteva ore de munca lăsată acasă.
Când am întrebat-o la ce visează mi-a spus că vrea să-și vadă băiatul mare, să-și aleagă singur unde dorește să se stabilească, iar ei să-l urmeze, pentru că oriunde pe acest pământ oamenii vor căuta și savura bijuteriile gastronomice.

Lasă un răspuns