„Acelaşi timp prost. Aceeaşi nori joşi care întunecau orizontul. Odată în aer şi în apropierea lor, vederea devenea şi mai redusă.
În această zi, când primul avion a plecat mă găseam în bordelul meu. Avionul a fost pilotat de Raicea, acel băiat frumos după care a plâns atâta tânăra rusoaică din Tatsinskaia. Da, în această zi nu s-a mai întors la bază și niciodată n-am mai auzit de soarta acestui echipaj.”

lon Profir, „Singur pe cerul Stalingradului”*

SUBLOCOTENENT AVIATOR ŞTEFAN RAICEA
căzut eroic la datorie ia 23 noiembrie 1942 în marea bătălie de la Cotul Donului

Născut în anul 1917 în comuna Osica de Sus, jud. Romanaţi. Studii: școala primară în comuna natală, Liceul „Ioniţă Asan” din Caracal, Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, specialitatea navigant-pilot. Gradul: sublocotenent. Funcţia: comandant de patrulă (Pt. 3, E. 79, Gp. 5 Bombardament)
Avionul cu care a fost doborât: bombardier HENKEL 111 nr. 4 „DORA”

De pe crucea de piatră din cimitirul vechi, privirea sublocotenentului Ştefan (Fănuță) Raicea pare să spună că şi-a acceptat destinul în cunoştință de cauză. Un destin tumultuos şi dramatic, care onorează cariera militară prin sacrificiul suprem pentru neamul care l-a zămislit.

Traiectoria vieţii sale a fost una luminoasă. S-a născut într-o familie de gospodari admirați pentru hărnicia lor, pentru educaţia aleasă acordată celor şase copii, patru băieți, dintre care trei au urmat studii superioare în domenii de excelență, şi două fete căsătorite după tradițiile locului cu băieți din cele mai respectabile familii din comună.

Gheorghe Raicea, tatăl eroului, a pornit în tinereţe cu un hectar de pământ. După două decenii, avea o familie compusă din opt persoane, o suprafaţă de peste douăsprezece hectare de pământ şi o gospodărie completă. Spiritul său întreprinzător şi credința în munca cinstită le-a transmis şi copiilor care, în paralel cu studiile, au lucrat cu dăruire atât la câmp cât şi în gospodăria părintească.

Eforturile depuse neîntrerupt pentru bunăstarea sa şi realizarea copiilor păreau să fie răsplătite din plin, când a venit războiul cu tot cortegiul său de nenorociri care au răsturnat în mod brutal scara valorilor în care crezuse toată viața.

Cei patru băieți ai săi erau toți la vârsta obligațiilor militare, iar Fănuţă era în prima linie, fiind ofiţer de carieră. La începutul anilor ’40 era un tânăr realizat, ofițer aviator pilot în armata regală. Se logodise de curând cu domnişoara Lia Popa, studentă, fiica unui funcționar superior, director în Ministerul Muncii. Tot acest orizont încărcat de promisiuni frumoase s-a întunecat la 22 iunie 1941, când a început războiul împotriva URSS. Grupul 5 Bombardament, unitatea în care a luptat sublocotenentuI Raicea a fost dislocată de la BRAŞOV pe aerodromul ZILIŞTEA de Iângă BUZĂU, de unde se executau misiuni de bombardament asupra unor obiective economice sau militare din adâncimea teritoriului inamic.

De la începutul campaniei, sublocotenentul Raicea a pilotat avioane de bombardament tipul HEINKEL 111, avion cu echipaj format din cinci persoane, capabil să transporte opt bombe, cântărind fiecare 250 kg, dotat cu trei mitraliere, două în spate şi una în față.

Primele misiuni dincolo de Nistru vizau obiective de importanţă mai mică, dar adevăratul botez al focului I-a primit deasupra oraşului ODESSA, punct strategic în confruntarea dintre cele două tabere. Aici, nu atât aviația de vânătoare inamică a fost principalul pericol, cât apărarea antiaeriană de la sol, de o densitate rar întâlnită şi executată cu disperare.

Acesta a fost doar începutul, la orIzont se profila incleştarea pentru STALINGRAD.

Intrarea în această bătălie apocaliptică s-a realizat treptat, când, de la primele misiuni spre acest obiectiv strategic, bombardierele Gp.S cu încărcătură la bord erau atacate violent de aviația de vânătoare sovietică într-un raport de netă superioritate numerică, ajungând uneori la 5/1. În infernul de la 5000 m altitudine bombardierele noastre se refugiau din faţa vânătorilor inamici în perdeaua de proiectile trase de la sol de artileria antiaeriană sovietică. Spre sfârşitul verii anului 1942 situaţia se înrăutăţise dramatic, sovieticii, care aduseseră tehnica nouă atât pentru confruntările terestre cât şi aeriene, acopereau cu uşurinţă pierderile în oameni şi tehnică de Iuptă şi, în plus, realizau un raport superior într-o continuă creştere. Începând cu luna octombrie, toate aceste mutaţii s-au transformat într-o ameninţare de moarte pentru trupele noastre și cele germane care se confruntau cu greutăţi insurmontabile; la toate acestea se adaugă în mod catastrofal iarna rusească, „generalul” cel mai de temut pentru adversarii lor.

La 19 noiembrie, ora 05:30, se declanşează infernul. În Cotul Donului începe marea contraofensivă sovietică în care sunt angajate forţe impresionante, trei fronturi (Sud-Vest; Don; Stalingrad) care cuprindeau peste un milion de oameni, zeci de mii de tunuri, tancuri şi peste o mie cinci sute de avioane. Efectul este imediat: ruperea dispozitivului nostru de apărare şi o panică de nedescris. Panica avea temeiurile ei, atât comandamentul nostru, cât şi cel german ştiau că pe o adâncime de cincizeci de metri nu exista nici o rezervă de trupe care să astupe breşele sau să oprească inamicul.

În zilele care au urmat, din cauza timpului nefavorabil, plafon sub 50 m, ceaţă, apoi ninsoare, avioanele Grupului 5 Bombardament nu au efectuat nicio misiune. În fatidica zi de 23 noiembrie, cu toate că situaţia atmosferică nu se îmbunătăţise, s-a cerut cu disperare intervenția aviaţiei de bombardament în scopul întârzierii acțiunilor inamice. Sublocotenentul Raicea s-a oferit voluntar să plece în misiune. Cu încărcătura maximă de bombe şi armamentul de bord, a atacat furibund de la înălțimea de 20 m o coloană de blindate pe valea ZUSKAN, zona SENISEVSCAIA, scoţând din luptă o bună parte a acesteia, precum şi o bună parte a personalului care o deservea.

Avionul a fost doborât cu întregul echipaj format din:

• Slt. Ştefan Raicea, pilot
• Cpt. Gheorghe Antonescu, observator
• Serg. maj. Constantin Dumitru, mitralior
• Serg. maj. Dumitru Florea, mitralior
• Serg. Mircea Tufescu, radiotelegrafist

Vestea morţil lui Fănuță a căzut ca un trăsnet peste familia sa şi peste toți cei care-I cunoşteau. La puțin timp după aceasta, în luna decembrie 1942, camarazil săi au trimis lada de campanie a acestuia în care se găseau obiectele sale personale, dar şi însemnele demnității militare, decorații şi brevetul de zbor. La început au fost păstrate ca lucruri sfinte, dar, din 1945, ceea ce era adorat trebuia ascuns sau chiar aruncat, constituind dovada vinovăției celor care au Iuptat împotriva ruşilor.

Lada de campanie a fost iniţial ascunsă în podul grajdului. Ulterior, din ea au dispărut toate acele simboluri care aminteau de un om care, prin jertfa sa, rămâne definitiv în templul eroilor nearnului. Sublocotenentul Ştefan Raicea este un erou adevărat fiindcă el şi-a asumat în mod conştient sacrificiul şi, pentru oamenii cu asemenea caracter, consecințele faptelor lor sunt mai importante decât propria viaţă.

Modestele rânduri dedicate memoriel sublocotenentului aviator Ştefan Raicea se constituie într-un ONOR adresat de toţi consătenii săi care s-au perindat prin faţa crucii sale şi s-au înfiorat de forţa curajului ce i-a asigurat nemurirea.

Bătălia de la Staringrad – hartă wikipedia

*Singur pe cerul Stalingradului, Editura Modelism Internaţional, 1996, autor comandor av. lon Profir, cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”

Addenda

Din rândul celor care au luptat în al doilea război mondial, au supraviețuit și au revenit acasă, mai erau în viață, la începutul acestui an, doar șapte.

În aprilie s-a stins, în vârstă de 90 de ani, Paul Smarandache, cunoscut în sat sub numele de Păulică al lui Botaru.

Articol apărut în numărul 1 al revistei – mai 2012