Începuturile sunt mereu grele. Căci, dacă îți dorești ceva foarte mult, nu poțí să nu te gândești decât la aceasta și devii nesigur. Iar în contextul acesta, nesiguranța nu mi se mai pare așa rea.

Nu de mult am început studiile de masterat în Științe penale în cadrul Facultății de Drept a Universității din București.  Și parcă nu am putut să nu mă gândesc la prima zi de facultate și, dacă e să mă întorc și mai mult în timp, la prima zi de liceu.
Liceul a fost, cu siguranță, o perioadă de creștere și un experiment. Nu știam prea multe, dar învățam ca să găsesc lucruri care îmi plac (vedeam orice cu potențial). Nu mă avântam niciodată cu ușurință la noutăți, deși eram curios, eram destul de reticent (și am păstrat o parte din acea reticență), le întorceam pe toate părțile și până la urmă acceptam provocarea. Așa am ajuns să fac parte din trupa de teatru a liceului—Trupa Treisprezece la vremea aceea, să merg la Olimpiada de Lingvistică unde am reușit să mă calific de trei ori la etapa națională, aducând liceului meu și două premii, să particip la cel mai frumos proiect—Heathly and Active Teenagers, the Future of Europe— în cadrul căruia am avut ocazia să cunosc niște copii extraordinari, care m-au învățat cât de important e să lași munca să te reprezinte, să ai încredere în viitor și, bineînțeles, să observ că deși avem alte sisteme de educație și cultură, idealurile sunt comune. Și poate că cel mai important lucru a fost faptul că am participat la câteva competiții de scriere literară. Când mă gândesc la ele, nu mă gândesc la ideea de competiție, ci la faptul că aceste proiecte mă vor ghida mai departe către lectură și scriere creativă (nu eram un mare cititor în liceu deoarece nu găsisem lucrări care să îmi facă plăcere). Acest lucru m-a determinat să fac parte din mica echipă de redacție a liceului. Îmi plăcea foarte mult ce făceam și simțeam cum contribui și eu la spiritul liceului—un concept pe care începusem să îl definim atunci, dar el exista însă de multe generații. Am iubit foarte mult liceul și m-am despărțit cu greu de el. Și poate acest lucru pentru că eram puțini, munceam împreună, făceam lucruri pentru noi, profesorii ne știau și ne sprijineau. Facultatea nu m-a îndepărtat de liceu pentru că mi-am dorit ca elevii liceului să simtă mândrie, să vadă liceul acesta ca pe o oportunitate, să vadă lucrurile frumoase ale liceului. Căci plecarea mi-am pregătit-o aici. Și așa aș vrea să fie și pentru colegii mei.

La finalul liceului, aveam să susțin admiterea la Facultatea de Drept, Universitatea din București. Și cred că aceea fusese atunci cea mai frumoasă zi. Nu avusesem prea multe gânduri în legătură cu facultatea pe timpul cât eram elev pentru că în tot acel timp decizia mea era luată: aveam să fiu student la Drept. Spuneam fără dubii că asta voi face, deși nu aveam nicio garanție că voi reuși și nu crezusem că făcusem ceva în privința asta. Sub acest ultim aspect mă înșelam: pregătirea o începusem odată cu liceul. În clasa a douăsprezecea am început pregătirea pentru admitere. În final, deși nu am avut un rezultat foarte bun (intrasem totuși la buget), m-am simțit extraordinar.

Mi-am făcut bagajele, m-am urcat în tren și am sperat că lucrurile vor fi bine.

Începutul a fost cu siguranță greu. O nouă casă, un oraș imens în care până atunci făcusem excursii, un sistem diferit. Eram timid și nesigur pe ceea ce știam. Dar am căutat lucruri care să îmi facă plăcere și să încerc să fiu bun la ele. Răspunsul avea să fie Dreptul constituțional. Și tocmai examenul la Drept constituțional avea să îmi dea curaj să îmi urmez drumul – primul examen de 10. După primul an, lucrurile s-au liniștit și acel loc în Grozăvești, în București, era cel mai frumos. Asta mi-a demonstrat că deși începutul poate să nu fie strălucit, acest aspect poate fi schimbat. Și, cu bunăvoință și deschidere, facultatea aleasă se poate ridica peste așteptări.

În acel an aveam să mă înscriu în Asociația Studenților din Universitatea București, locul care avea să fie a doua casă pentru că, deși m-am înscris pentru voluntariat, am rămas pentru prietenii pe care mi i-am făcut acolo (chiar dacă timpul nu îmi mai permitea să mă implic atât de mult în activitatea de voluntariat). Cu toate acestea, am reușit să fiu în echipa de organizare pentru câteva proiecte pentru școala de vară timp de doi ani consecutivi și să particip la activitatea de reprezentare a studenților. În cadrul facultății, cele mai frumoase experiențe au fost concursul de procese simulate de Dreptul familiei, care punea accentul pe procedura divorțului și regimuri matrimoniale, unde am reușit să iau premiul pentru cel mai bun pledant și Hexagonul, cea mai importantă competiție între facultățile de drept din București, Iași, Sibiu, Cluj, Timișoara, Craiova și Chișinău, unde am reprezentat facultatea la disciplina Drept penal și am luat premiul III.
Deși au fost și multe alte lucruri, ce m-a făcut să îmi dau seama că am luat decizia bună este practica de specialitate pe care am făcut-o la judecătorii și la o societate de avocați din București. Acest ultim stagiu m-a convins să susțin examenul de admitere în profesia de avocat pe care l-am promovat vara aceasta.

Cu siguranță, acum mi se pare puțin și îmi doresc să mai fi avut timp să fi făcut și mai multe.
Așa că nu-mi rămâne decât să profit de acest masterat să mai cresc puțin în specializarea pe care mi-am ales-o. Masteratul este încă la început, emoțiile nu mai sunt așa de puternice ca acum 4 ani, însă entuziasmul este la un nivel mai înalt.
Închei prin a mărturisi că mi-a fost destul de greu să îmi găsesc cuvintele, căci
s-au întâmplat atât de multe lucruri în ultimii ani… Ce am simțit în fiecare din aceste momente este din ce în ce mai greu de exprimat. Însă am vrut să schițez puțin din experiența mea, cu lucruri bune și cu lucruri grele de învățat. În final, da, începuturile sunt grele. Însă dacă am găsit ceva ce ne place, pentru care merită să acorzi puțin din fiecare zi, deja este un succes.

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/thumbnail.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/thumbnail-150x150.jpgMarius SimaINFOÎnceputurile sunt mereu grele. Căci, dacă îți dorești ceva foarte mult, nu poțí să nu te gândești decât la aceasta și devii nesigur. Iar în contextul acesta, nesiguranța nu mi se mai pare așa rea. Nu de mult am început studiile de masterat în Științe penale în cadrul Facultății de...Osica de Sus