Ștefan Alexandru Artene
medic oncolog

Odată cu trecerea deceniilor, atenţia lumii medicale s-a mutat constant către bolile cu cel mai mare impact asupra populaţiei. De la începuturile umanităţii până în secolul nouăsprezece bolile infecţioase au reprezentat principala îngrijorare a populaţiei, ele fiind responsabile de pandemiile care au secerat secole de-a rândul continentele. Introducerea vaccinării şi a tratamentului antibiotic au reprezentat un adevărat moment de cotitură, mortalitatea cauzată de bolile infecţioase scăzând dramatic. În ultimele decenii ale secolului douăzeci, datorită alimentaţiei din ce în ce mai artificiale şi a sedentarismului atenţia a trecut gradual către bolile cardiovasculare şi metabolice, precum diabetul sau obezitatea, al căror impact s-a resimţit puternic în rândul unei populaţii care era considerată ferită: copii şi adulţi tineri. Chiar dacă bolile cardiovasculare au rămas principala cauză de mortalitate în lume, atenţia s-a mutat progresiv, în ultimii ani, către cancer.
Această atenţie se datorează mai multor factori care merită menţionaţi: incidenţa în creştere a numărului de pacienţi diagnosticaţi anual cu cancer, necesitatea unui tratament laborios şi de multe ori greu de suportat pentru pacienţi, gradul foarte scăzut de supravieţuire pe termen mediu şi lung în anumite cancere cum ar fi cerebrale, bronhopulmonare sau de pancreas cât şi magnitudinea impactului emoţional resimţit atât de pacient cât şi de cei din jur. Aceşti factori au dat o gravitate uriaşă diagnosticului de cancer, fiind considerat chiar şi până în ziua de azi echivalentul unei sentinţe la moarte, în ciuda progresului enorm făcut atât în depistarea cât şi în tratamentul acestei maladii.
Viitorul nu este totuşi atât de sumbru. Trebuie menţionat că, peste două treimi din cancere pot fi prevenite la ora actuală. Prevenţia cancerului este o prioritate majoră a sistemelor de sănătate mondiale de peste 25 de ani, politicile de prevenire aducând însă rezultate discordante.
Prevenţia primară se bazează pe eliminarea cât mai timpurie a factorilor de risc care ar putea duce la apariţia cancerului sau a întăririi organismului în faţa acestor factori de risc (vaccinare). Această formă de prevenţie reprezintă “dezideratul de aur” în politicile de sănătate publică datorită costurilor mult mai scăzute necesare pentru un astfel de demers comparativ cu cele necesare tratamentului bolii în momentul în care ea este deja activă. Educaţia are aici un rol esenţial, prin campaniile de informare în rândul populaţiei cu privire la anumiţi factori de risc pe care trebuie să îi evite (expunerea la soare fără protecţia pielii în perioadele călduroase) sau legate de acţiunile directe pe care aceştia le pot întreprinde pentru a preveni apariţia cancerului (alimentaţie echilibrată, activitate fizică constantă, renunţarea la anumite obiceiuri vicioase). Un alt rol, la fel de important este cel al politicilor de sănătate implementate de ţări, prin restricţionarea vânzării produselor de risc cum ar fi tutunul sau alcoolul către populaţiile cele mai vulnerabile, impunerea de taxe menite să descurajeze comercializarea cât şi interzicerea fumatului în zonele unde acesta ar putea afecta indirect persoanele din jur. Contestate atât de o parte a populaţiei cât şi de industria de profil, aceste măsuri şi-au dovedit eficacitatea. Din nefericire, lipsa unor politici de sănătate publică coerente din partea statului român au dus la discrepanţe majore între ţara noastră şi alte ţări din comunitatea europeană, în ceea ce priveşte educaţia populaţiei şi campaniile de vaccinare.
Prevenţia secundară reprezintă totalitatea măsurilor luate în vederea diagnosticării cancerului în stadii cât mai incipiente, în care putem vorbi de vindecarea sau încetinirea evoluţiei bolii. Prevenţia secundară se bazează în mare parte pe politicile de screening, în cadrul cărora populaţiile cu risc crescut de a dezvolta o anumită formă de cancer sunt supuse unei testări simple și ieftine pentru depistarea precoce a bolii. Un exemplu clasic al importanţei campaniilor de screening este cel al depistării cancerului de col uterin prin examene ginecologice regulate şi testarea Babeş-Papanicolau. O implementare riguroasă a acestui screening a dus la o scădere dramatică a depistării cancerului de col uterin în fazele avansate, o creştere notabilă a supravieţuirii cât şi o scădere a costurilor necesare tratamentului acestei boli. Din nefericire, astfel de campanii de screening sunt disponibile doar pentru un anumit număr de cancere, existenţa acestora fiind condiţionată de existenţa unor teste înalt sensibile şi specifice pentru boală, costuri scăzute şi natura minim invazivă a testării, pentru a nu descuraja participarea populaţiei. La ora actuală, un efort comun extraordinar al comunităţii medicale este îndreptat către descoperirea de noi metode pentru depistarea precoce a cancerului, rezultatele din ultimul deceniu fiind cel puţin spectaculoase.
Prevenţia terţiară constă în tratamentul simptomelor şi reducerea pe cât posibil a dizabilităţilor cauzate de boala în sine. Ea include nu doar tratamentul medicamentos cât şi toate măsurile necesare de reabilitare și reintegrare a individului în societate. Un proces de cele mai multe ori de lungă durată, prevenţia terţiară urmăreşte astfel transformarea individului dintr-un fost pacient într-un membru funcţional al societăţii la un nivel psihologic, profesional şi interuman. Dacă politicile de prevenţie primară au fost de cele mai multe ori deficitare în România, prevenţia terţiară a fost aproape inexistentă. De multe ori, pacienţii oncologici rămân cu un handicap fizic și psihic greu de depăşit în urma experienţei traumatice provocate de lupta cu cancerul.
Necesitatea prevenţiei în oncologie este una absolută, fiind cel puţin la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă ca descoperirea de noi tratamente care să sporească supravieţuirea şi calitatea vieţii pacienţilor. Dificultatea stă însă în cooptarea atât a lumii medicale în acest efort cât şi a entităţilor statale şi nu în ultimul rând a populaţiei direct vizate de aceste campanii. Speranţa noastră este că, odată cu trecerea timpului, cancerul să nu mai fie văzut ca o stigmă şi o condamnare la moarte ci ca pe un război al nostru, al tuturor, cu o boală care poate fi răpusă.

Ștefan Alexandru Artene, medic oncolog, dr. în Științe medicale
(fiul Marianei Fugaru, stabilită în Craiova)