În luna mai a anului 1979 am pășit pentru prima dată în comuna Osica de Sus, cu emoția firească a unui îndrăgostit ce venise, așa cum datina străbună o cere, pentru a-și peți iubirea vieții. Am fost atunci copleșit și profund impresionat de oamenii pe care i-am întâlnit.

Înaintea impactului cu Osica, am cunoscut-o, așa cum era normal, pe Gica (așa cum i se spune în sat) după care mi s-au aprins călcâiele atât de tare încât am ajuns, necondiționat aici.

Primii oameni pe care i-am cunoscut au fost părinții ei: Bebe al lui Rică și Lenuța a lui Botaru, oameni simpli, dar de o frumusețe sufletească și spirituală aparte, capabili să sensibilizeze și „un munte de gheață”. Am folosit porecla părinților ei pentru că am aflat că în Osica oamenii sunt recunoscuți după poreclă, nu după numele de familie. Tot acum am aflat că cel ce nu este născut în Osica are și el un nume aparte și acela se cheamă guguian.

Și uite așa, din craiovean am ajuns guguian, ceea ce cred că sunt și în ziua de astăzi, deși mi-am făcut casă aici, și am făcut casă cu osiceancă get-beget. Asta nu m-a împiedicat să iubesc Osica și oamenii ei, fie ei osiceni sau guguieni.

Îndrăgesc oamenii de-aici pentru sufletul lor mare și bun, pentru spiritualitatea și credința lor.

Dar înainte de a vorbi despre ei, în dorința de a nu supăra pe niciunul, nu voi folosi nume. Guguian fiind ar fi nedrept să omit pe cineva dintre cei pe care i-am cunoscut personal. De ce spun asta? Pentru că toți îmi sunt dragi și pe toți pe care i-am cunoscut îi știu a fi oameni mândri și cu personalitate, oameni adevărați. Am convingerea că tot timpul osicenii așa au fost, așa sunt și așa vor rămâne. În general au reușit să-și păstreze și să transmită valorile morale, tradițiile și obiceiurile din generație în generație.

Datorită oamenilor ei, Osica a reușit să aibă o infrastructură favorabilă realizărilor în diverse domenii de activitate. Amintesc aici că încă de la începuturile C.F.R.-ului în Osica de Sus a existat cale ferată. Odată cu ea pe lângă beneficiile ce rezultau într-o imensă activitate de însilozare a cerealelor, dar și depozitare a legumelor și fructelor s-a creat posibilitatea tranzitării și transportului, ceea ce a însemnat pentru osiceni o bună comunicare cu întreaga țară.

Pe lângă calea ferată, Regia de tutun a avut o intensă activitate de fermentare a tutunului, dar și o bogată activitate cultural-educativă.

Însă dorința de a învăța a osicenilor este și nădăjduiesc că va fi în continuare una foarte mare.

În instituțiile de învățământ de pe raza comunei s-au pregătit osiceni realizați în diferite domenii de activitate. Vreau să vă spun că dascălii din Osica, unii din ei chiar legendari, au reușit prin muncă asiduă, pasiune și dedicare profesională să scoată din mâna lor oameni, unii dintre ei plini de succes, personalități, indiferent că ne referim la timpul trecut sau prezent.

Așa a ajuns Osica să dea țării diplomați, senatori, profesori și profesori universitari, cercetători, medici, preoți, ingineri, economiști, ofițeri de rang înalt, poeți de renume… și lista poate continua.

Să-mi fie iertată această ierarhizare, ea este una nevinovată, aleatorie, care reprezintă doar o înșiruire de profesii și funcții.

Așa i-am văzut eu pe osiceni și de aceea, acum m-am stabilit la Osica și încerc să-mi schimb statutul de guguian în cel de osicean.

Este adevărat că despre Osica și oamenii ei s-a scris mult și am convingerea că atât generația mea cât și generațiile următoare nu vor epuiza subiectul ai căror protagoniști sunt locuitorii din comuna de pe malul stâng al Oltețului. Iar eu voi continua să-i respect și să-i îndrăgesc pe toți acești oameni numiți OSICENI.