Născut în anul 1963, pe 26 septembrie la Osica de Sus, Dumitru Şurlan (Mitel) este omul cu mâini de aur care şlefuieşte chipul lui Dumnezeu şi ale sfinţilor pictaţi pe interioarele sau exterioarele bisericilor. Spun că le şlefuieşte pentru că, de cele mai multe ori, pictura există deja, doar că figurile sunt întunecate, crăpate sau afumate, iar el le readuce la forma iniţială prin curăţare, lumină, culoare, expresivitate şi alte tehnici pe care le foloseşte pentru a le da o nouă viaţă. Îmi spune că simte cum fiecare loc îşi marchează oamenii şi oamenii sunt marcaţi de locuri. Iar pentru el, biserica este locul care l-a marcat de mic copil şi continuă să-l marcheze în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an.
 
Mitel, dragă, cariera oricărui artist începe cu o poveste. Care este povestea ta?
Primele imbolduri despre pictură le-am primit de la tatăl meu, Dumitru Şurlan, care a fost fotograf renumit în zona noastră, în vremurile comuniste, cu talent nativ la fotografie şi pictură. Tata m-a simţit de când eram mic că am talent, dar nu s-a mulţumit să mă înveţe doar ceea ce el ştia, ci a hotărât să mă ducă la Timișoara, la o pictoriță portretistă, unguroaică, care se numea Mia Faragna şi care să mă învețe să pictez ca un profesionist. Cu ajutorul acesteia am făcut cursuri de pictură, portretistică. Am învăţat că orice portret se face după o schiţă în creion sau cărbune de desen şi că pictura are în spate nişte tehnici bine stabilite. M-am întors de la Timişoara şi, împreună cu tata, am început să pictăm tablouri cu mirese şi gineri. În anii 1970-1980 oamenii erau săraci și majoritatea făceau nunțile fără a avea un fotograf alături de ei. Pentru a imortaliza cele mai importante momente ale vieții, apelau la fel de fel de trucuri pentru a avea în amintire măcar un tablou cu ei în postura de miri, chiar dacă fotograful nu participase la eveniment. Tata îi provoca pe oameni alergând prin sate şi propunîndu-le să-i dea poze oarecare cu figura lor. Venea apoi acasă, se așeza în fața șevaletului și după acele poze, încerca să aducă cât mai aproape de realitate portretele mirilor astfel încât ei să semene cât mai mult. Ba înainte de a se apuca de pictat, o întreba pe doamna-mireasă, dacă vrea să-i facă părul lung sau scurt, să-i pună mărgele sau salbă la gât, dacă era salbă să-i spună și câți galbeni să-i picteze. Foarte importantă era freza pentru bărbați. Şi ca să nu uite, de cele mai multe ori, pe spatele pozei era o notă în care scria dacă freza trebuie să fie pe stânga sau pe dreapta și părul să fie drept, ondulat sau creț. Cam așa a început povestea mea.

Cu lecțiile primite de la Mia, cu trucurile tatălui și cu talentul său nativ, Mitel s-a apucat de pictat tablouri cu mirese și gineri așa cum era moda vremii. Era tânăr și banii nu-i ajungeau niciodată, se căsătorise de curând, iar pe deasupra, lui îi plăcea mult ceea ce făcea. Cam așa a descoperit talentul din el pictorul Sorin Ipate care venise la Osica să restaureze pictura Bisericii din Deal, deteriorată grav după cutremurele din 1977 și 1986. Nemulțumit de suma de bani pe care părintele Tîrcă i-o oferise, a vrut să solicite Mitropoliei o sumă mai mare, iar cererea trebuia însoţită de câteva fotografii din interiorul bisericii. Țîrcovnicul de-atunci, nea Lisandru Gogoșanu de la Greci, i-a spus că știe un fotograf la doi pași de biserică, pe nea Mitică Șurlan care-i poate face rapid pozele. Mitel picta un tablou cu miri când Sorin Ipate a bătut la poarta familiei Şurlan. Acesta l-a urmărit câteva momente cum picta, i-a plăcut şi l-a invitat la biserică rugându-l ca să-l ajute, măcar la curăţarea pereţilor. Bineînţeles că Mitel a acceptat.

Sorin Ipate este pictor român, specializat în pictura bisericească și restaurarea lăcașurilor de cult.

Ținând cont că a fost prima ta creație și mai era și în satul tău, spune-mi, dacă îți mai amintești, cum ați început și cum ați finalizat această lucrare?
În timpul restaurării părintele Tîrcă s-a pensionat, iar locul lui a fost luat de părintele Mitrache de la Pitești pe vremea căruia s-a finalizat lucrarea. Schelele pentru reparații și restaurare au fost făcute de tâmplarii de la CAP. În timpurile acelea exista o secție de tâmplărie la CAP Osica de Sus. Restaurarea a început cu turla cea mare. Așa se procedează la toate bisericile, din cauza riscului de a murdări pereții dacă sunt pictați cei de jos înainte. După ce s-a făcut restaurarea picturii interioare, s-a trecut la pictura exterioară și toată această lucrare a noastră a durat un an. Pictura bisericii era afumată din cauză că lumânările pentru vii și morți se aprindeau în incinta bisericii, iar cutremurele din 1977 și 1986 afectaseră mult structura interioară și exterioară a ei.

Pictorul Sorin Ipate și-a dat seama că a descoperit un talent în tânărul Mitel Șurlan, de care era mândru și după ce a terminat biserica din Deal de la Osica, a urmat restaurarea bisericii de la Șopârlița pe care au făcut-o tot împreună.
Pictura originală a bisericii din Deal a fost făcută de marele pictor Iosif Keber în anii 1936 – 1937 când ctitor al bisericii era preotul Constantin Ochescu. Iosif Keber a fost un important pictor român, specializat în pictură bisericească și restaurarea lăcașurilor de cult, născut la Târgu-Jiu în 1897, într-o familie de evrei de origine flamandă.

Spune-mi, te rog, care e tehnica de lucru la restaurare?
Înainte de restaurare pereții se curăță bine. În vremurile vechi se curățau cu miez de pâine sau cu nişte gume de șters de dimensiuni mari. În zilele noastre tehnica modernă constă în spălarea picturii cu apă amoniacală, se fac apoi reparații după care începe restaurarea propriu-zisă.
Enumeră-mi, te rog, o parte din bisericile pe care le-ai restaurat!
Catedrala de la Balș, Biserica din centru din comuna Dăbuleni, Biserica Sf. Nicolae Caracal, Biserica Elena Doamna Caracal, Biserica de la Urzica și multe altele.
Ai o lucrare de suflet?
Sigur că am o lucrare la care am pus mult suflet și care m-a marcat. A rămas pentru mine cea mai importantă creație. Este vorba de Biserica de la Dioști, județul Dolj. Biserica are 1250 mp de pictură interioară și a fost pictată de la zero. Pictura bisericească redă întreaga istorie a mântuirii şi reprezintă ilustrarea în imagini a Cărţii Sfinte. La această lucrare și-a adus aportul și fiul meu Radu care era student atunci și avea nevoie de bani. Toată vacanţa de vară a muncit cot la cot cu mine şi pot să spun cu mâna pe inimă că Radu a moștenit talentul meu la pictură. Aici am creionat din nou toate scenele din Biblie. Şi pentru că biserica trebuie împodobită frumos ca să dea linişte enoriaşilor şi tuturor celor care intră în ea, părintele și sponsorul, un om de afaceri din Craiova, au dorit ca toate decorurile unde, de obicei se pictează flori, să fie pictate cu struguri şi frunze de viță de vie. Am pus mult suflet și am simțit că aici a fost apogeul muncii mele. Bustul regelui Carol al II-lea este pictat deasupra ușii de la intrare, în dreapta este Irineu, mitropolitul Olteniei, iar în partea stângă este patriarhul Daniel. Nu ştiu dacă știți istoria satului Dioşti care fost distrus în urma unui incendiu declanșat de nişte copii lăsaţi singuri acasă, în anul 1930. Părinţii erau la muncile câmpului, iar ei au dat foc la nişte coceni. Fiind un vânt mai puternic a luat foc tot satul. Regele Carol al II-lea a venit să vadă cu ochii lui dezastrul și a decis să reconstruiască așezarea de la zero. A chemat cei mai buni arhitecți din București, iar sute de meșteri aduși din toată țara au lucrat vreme de aproape un an la ridicarea unui sat model, cu case în stil tradițional românesc. Proiectul a fost gândit de marele academician  Dimitrie Gusti. Noul sat construit a fost ridicat pe o singură stradă pe care se aflau 26 de case. Toate instituţiile comunei: biserica, şcoala, primăria, erau la capătul străzii. Noua așezare avea curent electric, alimentare cu apă și canalizare, un lux pentru vremea aceea. În plus, gospodăriile aveau anexe, iar la câte două case exista o fântână.
Care este legătura ta cu Dumnezeu, îl simţi în ceea ce faci?
Am citit undeva că pictorii de biserici sunt acei oameni care prin legătura lor cu Dumnezeu, fac scară spre cer. Legătura mea cu Doamne – Doamne este una puternică. Tot timpul când m-am rugat la El, m-a ajutat. Îl simt că este lângă mine la bine și la greu. Și de câte ori termin o lucrare, nu uit să-i mulțumesc. Fără Dumnezeu nu aș fi putut face nimic. El mi-a dat cel mai frumos dar, mi-a dat arta de a crea chipul Lui, mi-a dat putere să fac ceea ce fac, şi cred cu toată fiinţa mea că iubirea pentru Dumnezeu poate modela spiritul lumii.
Îți găsești liniștea în ceea ce faci?
Mă simt liniștit când muncesc. Timpul trece repede pentru că fac ceea ce-mi place și mă simt ocrotit. În faţa lucrărilor mele simt că îmi fac ordine în gândurile rătăcite, simt că mă liniştesc, mă purific. Atunci când lucrez, mai întâi studiez icoana, vorbesc permanent cu ea, mă frământ, am îndoieli. De multe ori sunt nemulţumit, mi se pare că privirea unui sfânt nu este așa cum îmi doresc eu și nici ce ține în mână nu e îndreptat acolo unde eu vreau. Și mă întorc, mai pun un pic de culoare, mai șterg cu pensula ceva, până când ajung să fie toate așa cum eu îmi doresc. Cobor apoi fericit de pe schelă și sunt împăcat cu mine însumi.
Cum te ancorezi acolo sus, la zeci de metri înălțime?
Nu mă ancorez cu nimic. Sunt convins că cineva acolo sus mă iubește și că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Și slavă Domnului, nu am pățit nimic până acum.
Mentorul tău, Sorin Ipate ce mai face, ai mai ţinut legătura cu el?
Sorin este astăzi „ucenicul meu”. Soţia lui a fost foarte bolnavă, iar el a îngrijit-o ani de-a rândul. Când a revenit, după ce soţia-i murise, pierduse contactul cu lumea reală, iar eu am fost cel care l-am integrat şi l-am adus cu picioarele pe pământ. Îi fac propuneri la orice lucrare nouă şi el acceptă. Lucrăm împreună.
Crezi că oamenii mai au timp să se uite în Sus?
Da. Indiferent de vremuri și de vremi, oamenii vin cu inima deschisă la biserică, fie ca să mulţumească, fie ca să se roage. Uşa bisericii este veşnic deschisă. Oamenii au încredere în Tatăl nostru ceresc. La ultimul sondaj de opinie, am citit că oamenii au cea mai mare încredere în Biserică.
Ce planuri ai pentru viitor?
Spre norocul meu, am întâlnit în viaţă oameni care au fost încântaţi de lucrările pe care le-am făcut de-a lungul timpului şi care mi-au deschis ochii asupra devenirii mele. Sunt fericit şi împăcat că am făcut doar ce mi-a plăcut. Am restaurat Biserica din Deal de două ori. După restaurarea din anii 1987 – 1988, am mai restaurat-o în vara anului 2007 pe timpul când era preot Daniel Vlad de la Caracal. Cele două turle mici se deplasaseră din cauza timpului şi a cutremurelor ce mai trecuseră peste ele și a fost nevoie de o intervenție amplă. M-am implicat mult fizic, dar foarte mult m-am implicat cu sufletul. Eram matur, priveam altfel lucrurile. Iar acum, biserica necesită o nouă restaurare. Şi pentru că aici mi-am început cariera și asta e biserica unde m-am cununat și mi-am botezat copilul, îmi doresc mult ca tot eu să fiu cel care o face și de data asta. E la mine acasă şi nu vreau ca alt pictor să facă ceea ce pot eu să fac. Şi îmi doresc să fiu sănătos, să-mi văd nepoţii cum cresc şi îmi umplu casa de bucurie, să le ascult râsetele, să le simt îmbrăţişările. Radu, fiul meu, care este cel mai bun copil din lume, m-a făcut un bunic împlinit, cu două minuni pe care oricine şi le doreşte: Ayan şi Natalia.