„Femeia este fanta care se deschide în zona
vizibilului pentru a lăsa extraordinarul să pătrundă în lume”
(Gabriel Liiceanu)

Tocmai pentru că sunt femeie simt nevoia să vorbesc despre semenele mele care au stat în umbra bărbaților ani de-a rândul și care cu greu și-au câștigat drepturile. În lumea satului de altădată femeile erau doar gospodine, mame, soții și agricultoare. Majoritatea erau analfabete. Nu putem vorbi despre un curent feminist în Osica, însă dorința de emancipare exista în fiecare dintre ele. Schimbarea condiției femeii în lume a produs treptat modificări și în concepția despre viață a oamenilor de la sate. Părinții au început să înțeleagă că trebuie să le ajute pe fete să-și depășească condiția de până atunci. Mai de mult puteau fi numărate pe degete cele cu câteva clase primare sau care reușiseră să termine un liceu, o școală profesională și foarte rar o facultate.
Însă fetelor din Osica născute între anii 1930-1940 ursitoarele le-au fost favorabile. Multe au absolvit nu doar o școală profesională ori un liceu, ci au reușit să-și împlinească visul vieții: să termine o facultate și să practice meseria dorită. Ele sunt:

Ivănoaica Gina – economistă
Delcea Elvira – profesoară
Dumitrana Elisabeta – medic
Petrică Maria – medic
Mustață Rodica – profesoară
Tuiu Rodica – medic
Caragheaur Victoria – medic
Torcea Vioara – profesoară
Deatcu Rodica – profesoară
Matei Ana – profesoară
Predoi Valentina – inginer
Lixandru Maria – medic
Iepure Elena – profesoară
Ene Mia – profesoară
Ciotor Mariana – profesoară
Maxut Florina – profesoară
Maxut Elisabeta – inginer
Mușat Eliza – medic

Ulterior porțile s-au deschis tuturor femeilor, orizontul s-a lărgit. Acum ele îmbină în mod fericit calitatea de mamă, soție și gospodină cu cea de femeie realizată profesional. Sunt studente, muncitoare, economiste, medici și asistente medicale, educatoare, învățătoare, profesoare, farmaciste, inginere, avocate, cercetătoare, nu doar în România, ci și în străinătate. Sunt implicate socio-economic fiind manageri în diferite instituții și întreprinderi sau femei de afaceri.
În acest număr al revistei sunt prezente câteva tinere întreprinzătoare din Osica ce au răspuns cu promptitudine și amabilitate solicitării mele. (Verginia LĂPĂDATU)

TREI POVEȘTI, cu flori, cusături și multă răbdare…

Andreea Preda

File de poveste este o afacere născută din pasiunea pentru flori și dragostea pentru frumos…
Pasiunea pentru flori a fost transformată de către mine, fondatoarea conceptului File de poveste, într-un mod de viață: ,,Florile reprezintă pentru mine bucurie, libertate, un remediu împotriva stresului, terapie’’.
Am îndrăgit florile de când mă știu și am ales să trăiesc printre ele. Totul a început în urmă cu trei ani, când am pus bazele unei firme de organizări evenimente. Pasiunea pentru buchete, aranjamente, flori și îmbinarea acestora a fost ,,implementată’’ la propria mea nuntă, când mi-am dat seama că florile îmi aduc o stare de bine și am simțit nevoia de a mă implica în căutarea celor mai speciale flori și combinații de culori pentru propriul buchet. Ulterior, am început să particip la numeroase cursuri de floristică, bazate pe practică intensivă, în acord cu ultimele tendințe, cursuri usținute de floriști renumiți din București.
Începând să creez aranjamente florale pentru evenimentele unor persoane apropiate, prietene, mi-am dat seama că munca îmi este apreciată de cei din jur și că fericirea care se citea pe chipurile mireselor atunci când își țineau buchetul în mână era mai presus de orice.

De atunci, au fost pregătite o mulțime de aranjamente florale, fiind astfel alături de oamenii care au ales să își exprime sentimentele prin intermediul florilor, în momentele frumoase din viață. Astăzi, distanța nu mai este o problemă. Persoane din județ, din zone apropiate, apelează la serviciile firmei. Ele sunt consiliate în legătură cu alegerea unei teme pentru nuntă, reprezentativă pentru miri, dar și în tendințele anului și în acord cu bugetul fiecăruia.
Îmi încarc sufletul cu frumusețea florilor, apoi le mângâi cu privirea, le sortez cu grijă și pregătesc buchete, cu multă migală, având grijă ca în fiecare aranjament să pun bucuria pe care eu o primesc de la acestea. Nu este o muncă foarte grea, dar necesită foarte multă răspundere, timp, migală, atenție și trebuie să te dedici 100 % florilor.

Veronica Vărzaru

Dintotdeauna am privit cu admirație fetele care la festivități se îmbrăcau în costume naționale. Îmi plăceau în special iile lucrate pe pânză fină din tort sau pe marchizet și cu motive florale deosebite. Purtam și eu la serbări ia de la bunica sau întregul costum împrumutat de la femeile din sat.
Pe atunci nu mă gândeam că voi ajunge să cos costume populare. Însă nevoia te învață. Îi aveam la grădiniță pe Cornel și Mariusică. Se apropia serbarea și nu găseam costume populare pe măsura lor. Așa că m-am apucat de lucru. Nu mi-a fost greu să croiesc pentru că învățasem ceva croitorie. Știam să cos pe etamină, pânză și marchizet pentru că bunica nu concepea ca o fată să nu știe să coase. Și iată ce bine mi-au prins sfaturile ei: ”Pune mâna și lucrează că mâine – poimâine te măriți și nu știi să împungi cu acul”.
Mi-a plăcut ce-am făcut, a plăcut și altora. Copiii mei ieșeau în evidență și m-am simțit mândră când mamele mă întrebau de unde le-am cumpărat. M-au rugat să cos și pentru copiii lor.
Începutul a fost greu pentru că nu aveam cele necesare. Încet – încet mi-am procurat ce aveam nevoie și la îndemnul soțului m-am apucat de muncă. Inițial nu aveam dexteritatea de astăzi. În timp mi-am diversificat motivele florale. Lucrez cu acul normal, cu aconul și cu acul persan. Fac cusături cu mărgele, paiete, mulineu. Pentru mine aceasta nu este o afacere propriu-zisă, este un hobby. Simțul artistic, dăruirea, ajutorul și sfaturile venite din partea soțului mi-au fost favorabile.
Se lucrează greu, însă dacă îți place să faci un lucru, îl faci cu plăcere. Timpul nu contează, nici nu știi când trece. Fac o mulțime de încercări până sunt mulțumită de îmbinările de culori, paiete și mărgele.
Lucrez costume naționale pentru femei și bărbați de vârste diferite și separat lucrez ii, fote, șoarțe, brâuri… Recondiționez elementele componente ale costumelor populare vechi pe care le primesc din diverse colțuri ale țării.
La un moment dat am văzut câteva obiecte lucrate cu acul persan. Mi-au plăcut atât de mult încât n-am mai avut răbdare să-mi vină acele comandate, așa că soțul mi-a improvizat unul. A făcut rost de un ac folosit în tratamentul animalelor, l-a găurit cu un burghiu fin și aplicând un pix pe care l-a lipit cu scotch mi-a făcut acul artizanal pentru cusătura persană.
Prin imaginile anexate am încercat să vă arăt ce fac eu.
Sunt obiecte pe care le păstrez în micul nostru muzeu. Din păcate nu am fotografiat costumele naționale și iile făcute pentru diverse persoane.
Îmbin această activitate cu cea de asistentă maternală, soție, mamă și gospodină. În timpul liber și când mă simt obosită încep să lucrez. Simt că mă recreez, că-mi dispare oboseala și că mă binedispun.
Caut să mă perfecționez continuu, altfel nu se poate.
Majoritatea clienților mei sunt foarte mulțumiți, încântați și chiar uimiți pentru că nu se așteptau să devină posesorii unor costume naționale atât de frumoase.
În momentul în care fac comanda le fac oferta și îi rog să-și aleagă formatul, motivele florale, paietele, mărgelele și materialul. Îi întreb dacă vor cusătură tradițională sau cu acul persan.
Sper ca timpul și sănătatea să-mi dea posibilitatea să lucrez în continuare. Cusăturile mele aș vrea să încânte ochii și să bucure inimile tuturor.
Ceea ce a ieșit din mâinile mele și ale soțului căruia îi mulțumesc că mă sprijină în orice și totdeauna, a depășit granițele județului și ale țării, ajungând până în Franța.
Eu și soțul meu nu ne limităm numai la aceasta. Avem, după cum spuneam într-un număr anterior al revistei, o cameră muzeu în sufrageria casei.
Dorința lui este să construiască o încăpere cu destinație specială unde să fie expuse toate obiectele adunate în timp, cu trudă și cu drag, și toate cusăturile lucrate sau colecționate, unele dintre ele cu vechime considerabilă și foarte valoroase.

David Cristina Nicoleta

Mă numesc David Cristina Nicoleta, locuiesc în Osica de Sus și am 29 de ani. Mereu mi-a plăcut să fac din orice lucru nesemnificativ ceva ce ar putea stârni admiraţie în rândul celorlalţi şi aş putea spune că această pasiune a apărut pur şi simplu şi am cultivat-o cu tutoriale online. Mai exact, nu am urmat cursuri, deoarece pe internet am putut găsi tot ce aveam nevoie.
Prima mea creaţie handmade, dacă îi pot spune aşa, a fost o gentuță din revista Avon. Îmi doream foarte mult una, dar cum e viaţa de mămică cu bune, cu rele, nu tot timpul poţi cheltui pentru plăceri personale. Într-o zi am decis să îmi confecţionez acea gentuță cu ajutorul soțului și mamei mele şi am rămas surprinsă când am văzut că am reuşit.
De atunci nu m-am putut opri şi mi-am dat seama că îmi doresc să experimentez tot mai mult. Treptat mi-am găsit în brățări din noduri cu nume, rame handmade foto din hârtie, mărțișoare un alt mod plăcut de a-mi exprima creativitatea.
Răbdarea! Asta mă caracterizează! Trebuie să ai foarte multă răbdare pentru a putea pune toate lucrurile cap la cap, pentru ca la final să fii mulţumit de munca ta. Mă consider foarte norocoasă că deţin această calitate, răbdarea, pentru că nu toată lumea o are şi pentru mine este într-un fel cheia succesului nu numai în acest hobby, dar și în cel actual.
Familia mea, ei sunt acolo pentru mine şi mă susţin neîncetat. Deşi am fost la început şi am avut foarte multe de învăţat, ei au fost lângă mine şi mi-au dat idei. Pe această cale aş vrea să le şi mulţumesc.
Ador gentuțele handmade! Am realizat foarte multe modele, aproximativ 2000! Am fost contactată și de televiziunea Digi24 pentru a le oferi un interviu. Atât de emoționată am fost încât nu îmi găseam cuvintele! Nu credeam vreodată că voi avea așa succes cu aceste gentuțe handmade! Vânzări au fost uriașe, nu doar în țară, ci și peste hotare!
Lucrările mele demonstrează faptul că lucrurile utilizate pot fi reciclate cu folos și cu gust. E un lucru destul de minuțios și complicat. Pentru a executa o geantă e nevoie de mult timp și muncă. Tot ce ține de handmade necesită răbdare! Însă cea mai mare satisfacție o primesc atunci când transmit lucrul creat de mâinile mele în mâinile viitoarei posesoare. Ochii plini de bucurie, cuvintele de laudă și mulțumire îmi sunt foarte plăcute. Mă bucură foarte mult faptul că avem atâția oameni talentați, tineri plini de idei și dorința de a crea lucruri unice.
Momentan mai lucrez foarte puțin la acest hobby! M-am reprofilat în a pune gene fir cu fir. La fel și acest job necesită foarte multă răbdare, dar îmbinând utilul cu plăcutul încerc să îmi ocup timpul cu tot ceea ce mă face fericită.