Un articol de Ion Gheorghiceanu, Colonel (R)

„Petrecem jumătate din viață ca să visăm la a doua,
jumătate ca să o regretăm pe cea dintâi”
(Ibsen)

Am început cu această cugetare pentru că, efectiv, nu știu ce să vă relatez din munca și activitatea mea de aproximativ 39 de ani în serviciul militar.

Amintirile mi se derulează cu o viteză uluitoare. Sunt imagini de bucurie, dar și de tristețe. Pe unele chiar aș fi dorit să le uit pentru totdeauna, dar nu este posibil pentru că la senectute începem să ne gândim mai mult la trecut.

Ar fi folositor să le spun semenilor mei că și acum, la peste 18 ani de la ieșirea din cadrele permanente, îmi sună în ureche cele zece porunci ale militarului jandarm. Și ar fi fost bine dacă erau numai astea. Ele au fost și sunt încă fără număr pentru militarul chemat să suporte cu tărie greutățile și privațiunile serviciului militar.

Schopenhauer spunea că „pentru a trăi în lume, este bine să avem o mare provizie de prudență, pentru a ne putea păzi de pagubă și o alta de indulgență, pentru a ne feri de ceață.”

Și eu îmi doresc să nu cert pe nimeni pentru că militarul din mine se oprește tot la cuvintele Jurământului militar: „…Jur credință patriei mele, România. Jur solemn să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Important este să fim optimiști, să gândim pozitiv, să nu ne pierdem speranța pentru că așa cum relata Alexandre Dumas – fiul „Tot ce poate fi amânat cu folos, poate fi părăsit cu și mai mare folos”.

Nu știu dacă ar ajuta cu ceva să povestesc cum se făcea instrucția și educația în cazarma militară, la ce eforturi ne puneau comandanții cu tot felul de marșuri, aplicații, trageri de luptă, alarme peste alarme și tot felul de „laboratoare”. Ar fi bine să uit pentru totdeauna că în ultimul an, înainte de sesiunea de examene, după un marș de 40 de km pe jos, a trebuit să suport o intervenție chirurgicală care mi-a pus sub semnul întrebării cariera militară încât puteam fi clasat medical. Dar Dumnezeu m-a ajutat să depășesc acest moment înfiorător din viața mea.

Știu că pentru un militar de carieră îndeplinirea obligațiilor funcționale sunt legate direct de satisfacerea treburilor de ordin material, spiritual și cultural. Cu oameni timorați sau umiliți, frustrați de sentimentul respectului, uneori și demnității statutului lor, stresați de incertitudini, împovărați de grijile zilei de mâine, lipsiți de obiective clare și repere morale certe, nicicând nu s-au obținut performanțe sau victorii în luptă.

Spun toate astea nu pentru a descuraja pe cineva ci din contră, pentru a chema la înțelegere, loialitate, solidaritate, bună credință, condescendență. Pe scurt: la tot ceea ce este măreț și frumos în om pentru a depăși necazurile vieții.

Să nu uităm că cineva, în țara asta, trebuie să fie cu mâinile pe lancea Drapelului de luptă. Societatea civilă are deplină încredere în instituția Jandarmeriei, în capacitatea ei de a răspunde calificat tuturor nevoilor de gestionare a crizelor la adresa ordinii publice și constituționale și acționează pentru continua consolidare și modernizare a acestei arme de elită, însărcinând-o cu sarcini tot mai complexe, care au ca scop asigurarea legalității, stabilitatea statului, apărarea drepturilor fiecăruia și ale tuturor.

M-a durut sufletul că un elev a fost înjunghiat în fața instituției de învățământ din municipiul nostru și jandarmii nu au putut să prevină acest eveniment. Eram în activitate în luna aprilie a anului 2000 când, în urma unei analize la nivelul Ministerului de Interne ridicând escaladarea fenomenului infracțional, în apropierea instituțiilor de învățământ, în locurile de agrement din municipii și orașe, s-a hotărât ca ordinea și liniștea publică în aceste locuri să fie asigurate de jandarmi. M-am mândrit mulți ani cu rezultatele obținute, am realizat multe acțiuni comune cu Inspectoratul Școlar Județean și cu liceele din județul Olt. Este de criticat că s-a renunțat la această misiune, dar nu sunt eu cel care judecă. Este adevărat că „trăind sub vreme, omul este schimbător ca ea”.

Villon a blestemat crâșmarii care pun apă-n vin, fiindcă n-a văzut unul care pune gheață, cu cea mai mare nevinovăție. Nu știu cum să procedez în continuare pentru a evita lipsa de modestie, dar simt nevoia să arăt societății civile câtă pasiune am depus, în calitatea mea de comandant de unitate, pentru instruirea și educarea tinerilor care își satisfăceau serviciul militar obligatoriu, până în anul 2004. Am împărțit cu acești tineri bucurii și necazuri, succesele și neîmplinirile vieții militare. I-am urmărit de la intrarea pe poarta cazărmii până la trecerea în rezervă. Ei au venit, au plecat iar noi cei care i-am instruit rămâneam în continuare până când ne-a venit și nouă rândul să ne retragem. Le-am dezvoltat sentimentul datoriei și onoarei militare, simțul răspunderii personale în îndeplinirea îndatoririlor obștești. Există parcă o satisfacție de ambele părți, ei și-au făcut datoria față de patrie, noi ne-am făcut datoria față de ei. Și ei sunt fiii acestei țări. Ei nu au cerut, nu au dorit, dar nici nu au refuzat să-și îndeplinească datoria militară. Uneori ceream prea mult de la acești tineri, care erau doar niște copii și mă întreb: oare am făcut noi totul pentru ca ei să ne urmeze exemplul?

Era foarte emoționant momentul întâlnirii acestor tineri cu părinții după o lună, de obicei cu ocazia festivității depunerii Jurământului militar, când fiecare caută să se comporte cât mai bine cu putință pentru a da satisfacție și mândrie, speranță și bucurii celor apropiați. Foarte greu îmi puteam stăpâni emoțiile când cu lacrimi în ochi mamele își îmbrățișau fiii. Până atunci cele trei cuvinte atât de scumpe nouă: MAMĂ, ȚARĂ, PACE, se contopeau. Importanța evenimentului era atât de mare încât mă obliga și pe mine să-mi pregătesc cu toată răspunderea „Cuvântul Comandantului” Vizionez uneori, cu mare emoție casetele filmate și mă minunez cum reușeam să emoționez peste 2000 de oameni care participau la ceremonia Jurământului militar în cazarma de la Slatina sau în centrul orașului. Presa locală a publicat de fiecare dată în întregime, „Cuvântul Comandantului” și mi-aș permite să readuc în actualitate ceea ce le spuneam atunci părinților și ostașilor: Oaste credincioasă, Jandarmeria Română a stat totdeauna și pretutindeni neclintită, la datorie. Am plătit scump pentru împlinirea datoriei. E lung nesfârșit de lung, pomelnicul jertfelor, dar, în mulțimea lor, fiecare jandarm a dobândit un imbold mai puternic pentru a-și face datoria, căci jandarmul este rostirea pilduitoare a omului gata de jertfă așa cum numai religia poate să spună.

Rangul libertății, adică rangul capacității militare de a se rupe de lumea obișnuită și de stările omului obișnuit, pentru a se consacra serviciului militar este în funcție de tăria credinței în Dumnezeu, credința care dă forță, putere, caracterului legat de principiile morale și modelat prin virtuți, precum și care explică îndatorirea devotamentului față de popor și țară, ca expresie a voinței lui Dumnezeu ca Țara să existe.

Jurământul este, după rugăciune, temelia prin care el, ostașul se împlinește pe sine, relație care se face în prezența unui preot. Prin preot, ostașul îi cere lui Dumnezeu curajul și tăria.

Pentru tânărul ostaș care a îmbrăcat pentru prima dată haina militară, Jurământul depus în numele lui Dumnezeu este cea de-a doua naștere, fiindcă prin acesta tânărul devine apărătorul patriei sale, „Organul puterii fizice al poporului român”, cum îl numea marele poet Mihai Eminescu.

De aceea, când veți rosti răspicat cuvintele sacre ale Jurământului și lacrimi de emoții vă vor picura în suflet, să fiți conștienți că ați făcut legământul cu poporul din care veniți și care v-a învestit cu încrederea sa.

Preocupări ale cadrelor militare, în rezervă, din Jandarmeria Oltenia

La inițiativa a 32 de cadre militare în rezervă, în data de 16.03.2010, în municipiul Craiova, s-a înființat „Asociația Cadrelor Militare în Rezervă din Jandarmeria Oltenia”.

Asociația funcționează în temeiul Ordonanței Guvernului României nr. 26 din 3 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările aduse la Legea 246 din 18 iulie 2005, a Actului Constitutiv al Asociației, a Încheierii nr. 63/27.04.2010 în Dosarul nr. 11121/2015/2010 al Judecătoriei Craiova, a Statutului Asociației și a primit denumirea în baza Dovezii nr. 82861din 23.03.2010, eliberată de către Ministerul Justiției, Departamentul pentru Comunicare și Relații Publice.

Asociația este o organizație nonguvernamentală, apolitică, autonomă, nonprofit, întemeiată pe principiile democrației depline și are ca scop:

Promovarea și apărarea drepturilor cadrelor militare, în rezervă;

Asigurarea consultanței în domeniul Drepturilor Omului;

Asigurarea măsurilor de asistență post-carieră;

Sprijinirea instituțiilor abilitate în prevenirea și combaterea actelor de terorism și faptelor asimilate acestora;

Prevenirea și combaterea consumului de produse din tutun, alcool și droguri;

Stimularea acțiunilor organizatorice și de promovare a educației fizice și sportului în vederea menținerii sănătății, a recreării și socializării cadrelor militare în rezervă;

Consolidarea valorilor moralității și ale legalității;

Constituirea fondurilor necesare pentru acțiuni de sprijin financiar a membrilor Asociației și familiilor acestora;

Continuarea pregătirii cadrelor în rezervă pentru a participa, în caz de nevoie, la apărarea țării, sprijinind activ efortul pe care îl face în acest sens Jandarmeria Română pe timpul îndeplinirii misiunilor.

Știm că indiferența ne condamnă la o izolare artificială. Lumea actuală are nevoie de cetățeni responsabili și nu de indivizi egoiști.

Existența umană are și o față dură și violentă. Trebuie să luăm atitudine împotriva violenței, agresiunilor, a sclaviei moderne, a terorismului, a fanatismului etc.

Dar dincolo de toate vom învăța lecția solidarității cu cei care suferă din aceste cauze.

Consider că atât cadrele militare în activitate cât și cele în rezervă vor fi alături de noi pentru realizarea idealurilor și obiectivelor Asociației.