Osica nu defineşte doar locul nostru de obârşie, ci prezintă şi o importantă zonă eco-geografică, istorică şi strategică.
Osica – părticică din arealul întins al Daciei.
Izvoarele spun că zona geografică în care se află România a fost în urmă cu peste 10 000 de ani inima regatului dac, vatra lumii, locul de unde a început civilizaţia umană, triburile dacice fiind în jur de 200 şi răspândite în toată lumea.
Traco-dacii, „părinţii Europei” reprezintă cea mai veche, înaltă şi intensă cultură de pe pământ.
Aici, în zona Olteniei, a existat cea mai veche activitate de minerit şi cele mai vechi bordeie din lume, cu cca 18 000 de ani Î.C. Cei ce trăiau în zona osiceană se numeau ossigi. Pământul de aici i-a hrănit cu dărnicie secole de-a rândul pe cei ce-l locuiau paşnic şi-l lucrau. O mână cerească a zămislit aici locuri de poveste, aşezându-le în fel şi chip, iar mâna omului a desăvârşit minunea dându-i farmec şi culoare. Ca şi alte sate româneşti, Osica este un depozit de valoare inestimabilă, tezaur ce s-a păstrat cu sfinţenie din generaţe în generaţie. Informaţii preţioase au fost încifrate într-un cod inaccesibil cotropitorilor, dar uşor de descifrat de oamenii pământului. „În temple sacre, sacertoţii se numeau/ Şi comoara neamului o ascundeau/ În vorbe tainice şi înţelesuri/ Să nu ştie nimeni a lor rosturi./ Era a neamului moştenire/ Ce va să fie pe a lor glie./ Treceau preoţii în altă trăire/ Să ne vegheze în nemurire”. Aşa am dăinut din veac în veac. Cei veniţi peste noi aveau un scop precis – cotropirea, asimilarea şi pieirea noastră în negura istoriei : „Că vrură negri corbi / Ce se roteau deasupra gliei/ Să ne fure povestea şi mitul sfânt/ Ce-l ai din naştere celestă/ Şi să intri în mormânt.” Dar n-am pierit şi nu vom pieri, pentru că Divinitatea veghează. În sufletul nostru dacic tronează lumina sfântă a naşterii şi perenităţii noastre. Lumina ce veghează şi ocroteşte pământul României – Grădina Maicii Domnului.
Osigii şi ceilalţi din întinsa şi mirifica Dacie aveau cultul soarelui. Iar mămăliga noastră rotundă şi aurie ca soarele, sugerează înţelepciunea poporului dac.
Iţarii albi din portul nostru semnifică puritatea sufletească a celor ce au trăit pe acest pământ şi în întreaga Dacie, ce au creat Mioriţa – testament codificat şi lăsat de daco-geţi urmaşilor.
Linia frântă şi neîntreruptă, motiv pe ulcele, străchini, port este viaţa ce pe moarte o înfruntă şi ne aminteşte de moşii noştri daci ce primeau moartea râzând.
Bunicul meu spunea că în lut este scrisă, istoria neamului nostru.
Acoperişul caselor în formă de trunchi piramidal asigură un flux energetic continuu între cer şi pământ, creînd o legătură între om şi cer.
Colacul în forma cifrei 8 care se împarte în Joia Mare, simbolizează Omul.
Pe zidul unei case de lângă Craiova s-a găsit o steluţă din pietriş în 8 colţuri. Steluţa octogonală este prezentă pe coroana domnitorilor Vlad Ţepeş şi Aexandru Ioan Cuza. De fapt, cifra 8 a infinitului este cifra Daciei, ca şi culoarea albastră cântată de Eminescu. Ştia Constantin Brâncuşi ce ştia atunci când a creat Coloana Infinitului.
În zona Osica şi Brîncoveni existau drumuri subterane zidite de Constantin Brîncoveanu, căi de refugiu în vremuri de restrişte.
În trecut, pe toată linia Oltului N – S se înălţau culele ridicate la o anumită distanţă una de cealaltă. Asemenea unor străjeri, aveau rol strategic. Când în sudul ţării, la Dunăre, năvăleau duşmanii, prima culă semnala primejdia cu o torţă arzândă următoarei cule ce transmitea semnalul mai departe. Modul de comunicare funcţiona perfect, asemenea tulnicelor din nordul ţării.
Căluşul oltenesc jucat pe toate meridianele lumii, exprimă dragostea de viaţă şi libertate, curaj, mândrie ale poporului nostru. Căluşul şi ţăstul au rădăcini arhaice şi sunt considerate magice. Şi toate împreună: „Doina , ia şi ulciorul de lut/ Vor purta al nostru cânt.” Cântecul nemuririi noastre, al sufletului românesc spre toate zările lumii. Pentru că noi suntem „lanul de grâu/ şi fluierul ce doineşte,/ și ciocârlia ce zboară/ şi codrul ce înverzeşte/şi plugul ce ară.”
În istoria neamului nostru atât de urgisit, umilit şi prădat, Osica stă la loc de cinste. De la sânul ei feciorii osiceni, în diferite etape ale istoriei au plecat la luptă pentru apărarea şi întregirea ţării.
Osica a ieşit din războaie însângerată, jelindu-şi copiii căzuţi în luptă apărând crezul ”Pe aici nu se trece!”

31 august 2023