(randuri despre/pentru tinerii mei prieteni osiceni)

Dragii mosului si stramosului,

am trimis lista atasata spre luare la cunostinta si definitivare in proxima Adunare generala, la care rog sa fiu invitat, ca sa-mi sustin si verbal propunerile. Am avut nevoie de timp ca sa ma hotarasc asupra acestor nume. Sigur mai sunt si altele, la fel de merituoase in acceptia mea. Ma gandesc la Doinea Stelea, dar nu mai stiu nimic despre ea. As fi bucuros sa primesc o referinta, sa-i pot scrie.

Inteleg ca tinerii traverseaza o criza de adaptare, sa zic asa, la statutul si programul Asociatiei. Vreau sa cred ca se intampla numai din cauza unei neintelegeri, si ca statutul nu e fost implementat si asumat deplin de membrii Asociatiei. Ei bine, cu sau fara statut asumat, spiritul locului ne obligă la insituirea unei traditii locale la Osica, si asta nu se poate face decat prin desfasurarea activitatilor culturale la Osica. Balul absolventilor osiceni, e de la sine inteles, se face la Osica, de Ziua Educatiei, ca un corolar al acelei zile, cu participare cat mai larga, nucleul tare fiind asigurat desigur participarea studentilor.

Conditiile de organizare sunt asa cum sunt, este Osica noastra, asa cum este, si pe care cautam sa o optimizam la propriu, material si spiritual, de la editie la editie, fiecare generatie dupa puterile sale. Optimizarea asta e imposibila daca alergam la Caracal, la Paris sau la New York, sa facem ce? Balul absolventilor in conditii create de altii!? Bravos traditie locala osiceana, bravos dragoste de Osica!

Recunosc ca au fost unele balbe de ordin organizatoric, de care conducerea Asociatiei se face responsabila. Personal, nu am avut cunostinta de acordul dat de presedintele executiv in prima faza; daca mi se aducea la cunostinta acest acord, sustineam desfasurarea Balului absolventilor in deplasare, la Caracal, cu titlul de editie-pivot (editie zero, de incercare), cu conditia, subliniez, cu conditia organizarii obligatorii si temeinice a primei editii la anul, la Osica, cu un program cultural al Zilei Educatiei conceput cum trebuie.

Si cum trebuie ?, o sa intrebati. In conceptia mea, un program simplu si onest, ca serbare scolara, cu cantece si voie buna, in care textele din revista Radacini cu tema Invatatorii nostri vor prinde viata pe scena, montate/valorificate/citite/interpretate in fata publicului de elevi si profesori, de membri ai echipei de teatru, sau de autorii lor, intr-o conceptie regizorala dinamica, moderna, serioasa si haioasa in acelasi timp. Cum s-ar spune, un montaj literar-muzical scris si jucat de osiceni, iar in deschidere un cuvant scurt dar cuprinzator despre importanta si semnificatia Educatiei in viata noastra, la toate varstele.

E nevoie de elevi si studenti aici, este datoria lor obsteasca, contributia la viata culturala a comunitatii. A se intelege ca aceasta datorie morala nu este o favoare sau hatar pe care cineva le face comunei sau conducerii Asocietiei. Ca aceste sentiment este cultivat sau nu, ca elevii si studentii ca beneficiari ai actului de invatamant pus la dispozitie de comuna, pe teritoriul comunei, cu sentimentul datoriei fata de Osica, este o chestiune de educatie si cultura a fiecaruia in parte dar si a mentalitatii locale in ansamblu.

A te sustrage acestei obligatii morale este o carenta culturala-educationala grava. Sa ne uitam peste gard la comunitatile evoluate si sa luam exemplul lor. Acestea practica si cultiva activitatea publica, cetateaneasca, culturala, religioasa, sociala, de la cele mai fragede varste pana la adanci batraneti, imbunatatindu-si continuu conditiile de desfasurare, adica de trai, pana ajung sa se mandreasca cu ele. Inapoierea in care se afla Osica din acest punct de vedere se datoreaza fiecaruia dintre noi, nu numai responsabililor institutiilor comunei de-a lungul ultimelor decenii, fie ca e vorba de Primarie sau de Scoala/Liceu si celelalte. Sa-ti iei diploma de absolvent si sa fugi in toate directiile fara sa te mai uiti in urma, iar de sarbatorit Balul absolventilor, propus nu de tine, ci de Asociatia Pro memoria, sa-l sarbatoresti la Caracal sau aiurea, mi se pare o ofensa adusa comunei.

O ofensa pe care o constientizezi si o eviti daca ai primit educatia necesara in familie si in scoala. Daca nu, inevitabil te superi, iti iei jucariile si dispari, viata ofera atatea oportunitati tentante celor ce cauta distractia de dragul distractiei, nu pentru a lasa, prin distractie si divertisment, ceva in urma, valoare adaugata, comunei in care te-ai nascut si format drept ceea ce esti si ceea ce vei deveni pornind de la baza pusa aici.

Am fost acasa, la Osica, in ultimul meu concediu si in ultimele zile ale casei parintesti, pe care fratele meu o vinde. Un aer de blazare pluteste peste tot, discordia este norma de viata cotidiana, nimeni nu conlucreaza cu nimeni, tinerii sunt parca ai nimanui, serile lor sunt parca fara obiect, lipsite de viata. Singura viata, cel putin la sosea, unde sunt Primaria si Liceul, dar si Caminul Cultural innoit pe bani europeni, consista in uruitul si trepidatia datorate masinilor prin fata si peretii casei, pana la orele cele mai adanci din noapte. Halal viata!

In aceste conditii, Primaria si Scoala, dar si Asociatia, au mult de lucru. Mai mult decat s-ar crede. Iar comunicarii interpersonale, si intre institutii, i se cuvine atentie deosebita.

Vina mea personala este ca, luat cu multele obligatii, am neglijat comunicarea mai ales cu prietenii mei tineri. Tineri care sigur vor intelege, la cat de inteligenti sunt, ca a lor contributie importanta la binele obstesc, prin programe si proiecte coordonate, este datorie, nu fudulie. Cum s-ar zice, chestie de obraz!

Ca elev la Osica in anii ’60-’70, draga Marius, Patricia si Stefania, si ceilalti, eu asa am invatat. Voi, la timpul vostru, nu?

Deocamdata, atat.

Cu deosebita pretuire,

al vostru mos si stramos (ca absolvent osicean),

Marian Draghici