Motto: O dată pe an, du-te undeva unde nu ai mai fost înainte.
Dalai Lama

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru început vreau să vă mărturisesc că aș fi preferat să fac mai multe drumeții, ca în tinereț e, cu rucsacul în spinare. Astăzi, având în vedere comoditatea specifică vârstei am beneficiat de serviciile bine-cunoscutului autoturism.
Deci, să purcedem la drum. Într-o frumoasă zi de vară a lunii august am plecat din Amnaș, nu mai demult Amlaș, o localitate componentă a orașului Săliște, din județul Sibiu. Anul primei atestări scrise este 1309 sub forma de Omlas.
Feuda Amnașului, cunoscută în istoriografie mai ales sub denumirea „Amlaș”, cuprindea în Evul Mediu mai multe sate, între care Săliștea, Sibielul, Tilișca și Cacova Sibiului, precum și cătunul Galeș, și era acordată în mod tradițional de regele Ungariei domnilor de peste munți (munteni) care se puneau sub protecția sa, ca loc de refugiu și sursă de venit, alături de Țara Făgărașului.
La 1509 Amnașul este încă atestat ca reședință a celor șapte sate din domeniul feudal inițial, iar cu timpul sediul celor șapte sate s-a mutat la Săliște, unde este și în prezent.
Aici am vizitat Biserica evanghelică, în stil neoromanic.
Drumul de la Amnaș spre Oradea a continuat prin Brad, unde ne-am oprit la Muzeul Aurului. Situat în centrul orașului, Muzeul Aurului din Brad a luat ființă în 1896, când un geolog neamț a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. Acesta a fost renovat timp de 5 ani și redeschis publicului în decembrie 2012.
În cursul anilor la Muzeul aurului de la Brad s-a adunat cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi. Printre formele cele mai spectaculoase sunt steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume. Colecția are peste 1.300 de exponate din aur găsite în minele din țară și din toată lumea. Niciunul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meșter aurar sau bijutier, acesta fiind unul dintre elementele speciale care definesc unicitatea Muzeului. Aici am realizat cât adevăr este în alegația din The Cultureur „Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat”
De la Brad am continuat spre Beiuș, unde ne-am oprit să mâncăm la o cochetă terasă și unde papilele noastre gustative s-au delectat cu gustul unor salate absolut excepționale. Vă mărturisesc că inițial am vrut să mergem la cel mai select restaurant din oraș. Din păcate aceasta era ocupat de o nuntă (era sâmbătă).
Cu burțile pline și remontați după cafeaua tare și aromată am continuat drumul către 1 Mai – Băile Felix. Ajunși în jurul orei 15,00 ne-am cazat la o pensiune cochetă (făcusem rezervare în prealabil), unde am fost întâmpinați cu multă căldură și solicitudine. După o frugală cină, ne-am plimbat prin împrejurimi și am constatat câte oportunități, încă nevalorificate, are stațiunea.
Obosiți după drumul lung și uneori infernal (de la Brad la Băile Felix am circulat pe renumitele șosele românești în curs de reparație, într-o ambianță naturală superbă) ne-am culcat devreme. A doua zi ne aștepta ținta călătoriei noaste, orașul Oradea.
Oradea, mai demult Oradea Mare este menționată pentru prima dată, la 1113 cu numele latinesc Varadinum. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi a Oradei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.
Cetatea Oradei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac tătaro-mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095). Tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice “în locul numit Várad”, adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea.
Oradea medievală era un mare centru cultural. Ea devine cunoscută în anii lui Ioan Viteaz, episcop maghiar de origine croată, ca un centru de mare importanță al culturii renascentiste. Cu ajutorul lui Ioan Viteaz, și-a înălțat la Oradea primul observator astronomic din Europa (înaintea celui din Nurenberg) vestitul fizician al Universității din Viena, Georg von Peuerbach folosind locația Oradei drept meridianul de 0 în lucrarea sa Tabula Varadiensis (în română: Tabelul orădean), publicată în 1464. Toate hărțile terestre și maritime ale lumii din acea vreme menționau acest fapt. În prezent numai unele hărți maritime mai păstrează acest reper.
A doua zi, într-o superbă dimineață, ne-am îndreptat spre Oradea. GPS-ul ne-a condus la punct fix, parcarea cu plată din apropierea centrului orașului, Piața Unirii. Ca un fapt interesant plata se face cu telefonul mobil, prin SMS. Simplu, rapid și eficient.
Superbă prin amploare, în strălucirea soarelui generos de vară, piața ne-a întâmpinat majestoasă. Surprins de frumusețea arhitecturală i-am dat dreptate celui care spunea „este mai bine să vezi ceva o dată decât să auzi despre asta de o mie de ori.”
Nu știam la ce să ne uităm mai întâi : Primăria Oradea cu fațada în stil neoclasic, cu turnul cu ceas, cu o înălțime de 40 de metri, prevăzut cu 4 nivele principale; Biserica cu lună, ridicată între 1784 și 1780, unică în Europa prin mecanismul cu ceas care indică fazele lunii, funcțional din 1783; Palatul Vulturului Negru inspirat de celebra galerie din Milano, reprezentativ pentru stilul secession (art nouveau), cu sală mare și mică de spectacole, restaurant, cafenea, cofetărie și numeroase magazine; Biserica catolică Sf. Ladislau, Palatul episcopiei Greco-catolice sau Liceul greco-catolic.
Toate clădirile sunt renovate sau în curs de renovare în culori pastel, optimiste, grație unui primar destoinic, apreciat de orădeni.
Ne-am deplasat apoi pe străzile laterale ,unde am văzut și alte palate pe care vă las să le descoperiți singuri.
După un espresso energizant și o binemeritată limonadă (se făcuse al naibii cald!), la o terasă cochetă așezată pe malul stâng al Crișului , am mers în Piața Regele Ferdinand și am văzut, pe exterior, Teatrul din Oradea (Teatrul Regina Maria), unul dintre cele mai reușite exemplare ale eclectismului, construit între 1899 și 1900, realizat conform planurilor arhitecților vienezi Fellner și Helmer.
De la teatru am luat-o agale pe Calea Republicii, cunoscută drept Corso (denumită probabil după Via Corso din Roma) sau Principala, admirând numeroasele clădiri majestoase în stil art-noveau, vitrinele magazinelor, gelateriilor, patiseriilor, sau librăriilor .
De aici am cumpărat o carte „Totul despre suplimentele alimentare” (editura Humanitas), pe care v-o recomand. Aveți prilejul să vă convingeți că suplimentele alimentare fac parte din afacerea secolului și că mare parte din ele sunt folositoare ca „frecția la picior de lemn”.
Să nu vă închipuiți că am renunțat. Am continuat și am mers să vizităm Sinagoga ortodoxă. Sinagoga Ortodoxă din Oradea a fost construită în 1890 de către inginerul Ferenc Knapp, după planurile arhitectului Nándor Bach, preluând întreaga gamă decorativă a artei maure. În anul 1908 în curtea acestei sinagogi s-a construit o a doua sinagogă, după proiectul lui Lajos Incze.
Vă rog să remarcați combinația de cuvinte – sinagogă, ortodoxă cu interior în stil maur! Cu excepția budiștilor, jainiștilor, multă lume prezentă: evrei, creștini și arabi.
Obosiți de căldura și de distanțele parcurse ne-am hotărât să mergem spre casa noastră temporară. În 1 Mai, după prânz, nu puteam să ratăm piscina. Ca urmare am mers la piscina cu valuri, din imediata apropiere. Era foarte frumoasă, dar valurile lipseau cu desăvârșire. Probabil plecaseră la mare, că de, era vremea concediilor. Persoane mai informate ne-au spus că lipsea nuș’ ce pompă, care era la reparat și d’aia nu erau și valuri.
Ziua a II-a a fost mai puțin obositoare, dar nu mai puțin spectaculoasă. Obiectivele zilei erau Cetatea Oradea, Palatul Baroc și zona adiacentă acestuia.
Cetatea Oradea reprezintă un monument arhitectonic din România, una dintre puținele cetăți utilizate și în prezent. Se spune despre ea că nu putea fi cucerită din cauza vastelor rețele subterane de legături cu exteriorul. Șanțul cu apă al cetății era umplut în caz de asediu cu apă termală (prin aducțiuni) din râul Peța. În prezent, în incinta cetății funcționează Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Oradea, dar și Consulatul Slovaciei.
A fost ridicată de arhitecți militari italieni care au realizat noua cetate pentagonală de factură renascentistă târzie, singura păstrată în formă originală până astăzi, cu bastioane pe colțuri și șanț de apărare cu apă.
Între anii 1484 și 1467, în cetatea Oradea s-a aflat primul observator astronomic din Europa, totodată aici fiind linia primului meridian zero. În 1667 acesta a fost mutat la Nurenberg Germania, iar mai târziu, în 1882 la Greenwich – Anglia. În incinta cetății există o terasă și un magazin de articole de pielărie. Vânzătorul, cetățean român probabil de origine maghiară (vorbea românește cu accent tipic maghiar) ne-a îndrumat să vedem cetatea Biharia.
Renovată, Cetatea Oradea reprezintă un obiectiv turistic impresionant.
Al doilea obiectiv, Palatul Baroc este situat în apropierea gării din Oradea. Palatul Baroc, în fapt Palatul episcopiei romano-catolice, este o replică, la scară redusă a Palatului Belvedere din Viena. Alături de Bazilica romano-catolică Sf.Maria și Șirul Canonicilor este unul dintre cele mai valoroase edificii în stil baroc construite în România.
Palatul are 117 camere în formă de U, 365 de ferestre și fresce interioare. Din păcate, era în renovare și am privit cu jind doar la ferestre și la fațada lui. Ca recompensă am putut vizita Biserica romano-catolică , care m-a impresionat cu stilul baroc. A fost realizată după planurile arhitectului italian Giovanni Battista Ricași și finalizată în vremea domniei împărătesei Maria Tereza.
Peste drum de biserică este Șirul canonicilor, un grup de clădiri interesante, alcătuit din 10 case, ridicate între 1768 și 1875 pentru a servi drept locuință capelanilor episcopiei. Reunite printr-un șir de arcade, sprijinite pe 56 de stălpi, coridorul care se formează este podit cu grinzi de lemn. Toate clădirile au demisol care este și el podit cu scânduri date cu lac roșiatic (tehnic, cireș). Pentru o clipă am simțit că mă aflu în locuri la fel de frumoase ca cele din Viena , Budapesta sau Roma.
Curând, după renovări, Oradea va fi, probabil cel mai frumos oraș al României. Avem o țară minunată. Nu rămâne decât s-o descoperim și asta nu numai în vremuri de pandemie. Trebuie să fim mândri de ceea ce avem și s-o apărăm cu dinții.
După răsfățul arhitectural din această zonă ne-am oprit la o terasă din apropierea gării. Proastă alegere. Ambientul m-a făcut să-mi revin din reverie. Terasa era populată de o faună cel puțin ciudată. Erau acolo tot felul de drumeți, ca la orice gară din lumea asta. Ca în epigrama de Nicolae Ghinoiu:

El iubește drumeția,/Când colindă-n patru zări,/Că-l ajută și “tăria”/Să umble pe “trei cărări” (Drumețul).
În fine, pentru că mai aveam un obiectiv suplimentar, situat cam la un sfert de oră de gară, am pornit iavaș, iavaș către renumita Cetate Biharia. Când am ajuns ne-am dat seama că domnul curelar ne-a tras clapa. Erau doar niște coline și nimic amenajat. Ba mai mult, în căutările noastre ne-am trezit în curtea unui cetățean, curte mare cam de un hectar.
Acolo am întrebat o doamnă dacă putem parca. Când i-am văzut fața, nici nu am mai așteptat răspunsul și am tuns-o.
Pentru a concluziona folosesc două citate.

„Prin drumeție, ca și prin muzică, omul se modelează, se transformă, se șlefuiește cu ajutorul emoțiilor ce le încearcă, se întărește prin asprimile ce le îndură, își îmbogățește sufletul cu lumină și frumuseți nebănuite.” – Dumitru Almaș

„Te rog fii un călător, nu un turist. Încearcă lucruri noi, întâlnește oameni noi și uită-te mai departe de ceea ce se află în fața ochilor tăi. Acestea sunt cheile pentru a înțelege minunata lume în care trăim – Andrew Zimmern.”

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/12/Piata-Unirii-ORADEA.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/12/Piata-Unirii-ORADEA-150x150.jpgSorin ConstantinescuDESCHIDERIMotto: O dată pe an, du-te undeva unde nu ai mai fost înainte. Dalai Lama Pentru început vreau să vă mărturisesc că aș fi preferat să fac mai multe drumeții, ca în tinereț e, cu rucsacul în spinare. Astăzi, având în vedere comoditatea specifică vârstei am beneficiat de serviciile bine-cunoscutului autoturism. Deci,...Osica de Sus