Prin ce au rămas ei importanți în istoria Bisericii noastre?

După perioada arhipăstoririi Patriarhului Miron Cristea[1925-1938], în România a urmat o perioadă tulbure, marcată de schimbări politice, de pierderi majore de vieți omenești și de daune materiale pricinuite de cel de-al Doilea Război Mondial, dar și de începutul unui regim opresiv-comunist. Alături de întreg poporul român, Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu aceleași provocări și greutăți, căutând să rămână alături de păstoriții săi, în ciuda restricțiilor și greutăților de tot felul. Aceste schimbări majore prin care a trecut țara în perioada 1939-1948 au marcat viața oamenilor și instituțiilor statului român. În acea vreme la cârma Bisericii noastre s-a aflat o personalitate deosebită a ortodoxiei românești: Patriarhul Nicodim Munteanul.
Biserica Ortodoxă Română a trecut de-a lungul istoriei prin multe încercări. Instituție divino-umană, Biserica este nevoită să facă față provocărilor vremii. La 20 de ani după terminarea Primului Război Mondial se petrec schimbări majore în viața bisericească, dar și în cea socială a țării al căror martor a fost și al doilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.

Născut la 6 decembrie 1865 în Pipirig, județul Neamț, dintr-o familie de țărani credincioși, viitorul Patriarh va primi numele de Nicolae. După ce a urmat școala din satul său natal a mers la Seminarul Teologic Veniamin din Iași. Ulterior a fost trimis de Mitropolitul Iosif Namiescu al Moldovei să studieze la Academia Duhovnicească din Kiev, la finalul studiilor el obținând diploma de licențiat în teologie.
Intrat în monahism la mănăstirea Neamț [1894] ajunge rând pe rând preot la catedrala mitropolitană din Iași, director al seminarului Sf. Andrei și vicar al Episcopiei Dunării de Jos .În 1909 primește hirotonia pentru Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei cu titlul de Băcăoanul.
Trei ani mai târziu, la 18 februarie 1912 este ales Episcop de Huși. Aici a păstorit aproape 12 ani, într-o perioadă dramatică din istoria noastră, când România intrase în războiul pentru întregirea neamului. În această perioadă a participat ca reprezentant al Bisericii noastre la marele Sinod al Bisericii Ruse [septembrie 1917].
După unirea Basarabiei cu România [27 martie 1918] Nicodim Munteanul a fost numit locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului [1918-1919], respectiv locțiitor de Mitropolit al Basarabiei [1936-1937]. Dar curând a demisionat retrăgându-se la Mănăstirea Neamț pe care o conduce în calitate de stareț.
După trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Pimen [1934], Colegiul Național Bisericesc îl va alege în fruntea Mitropoliei pe Nicodim Munteanul. Va păstori la Iași timp de 4 ani, reușind ridicarea Palatului Mitropolitean de la Mănăstirea Neamț, a clădirii Seminarului Teologic, reutilarea tipografiei de la Mănăstirea Neamț și tipărirea multor lucrări teologice.
După ce a trecut la Domnul Patriarhul Miron Cristea, a fost ales Nicodim Munteanul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Pe parcursul păstoririi sale, Patriarhul Nicodim Munteanul a fost preocupat de starea clerului, de mir, de viața mănăstirească, de învățământul teologic, de legăturile cu Bisericile surori. Remarcabilă este și contribuția sa culturală. Prin contribuția sa Patriarhul se situează în rândul celor mai importanți teologi ai epocii sale, alcătuind numeroase lucrări originale, făcând numeroase traduceri din literatura teologică rusă a sec. XIX și începutul secolului următor.
Patriarhul va fi personalitatea cea mai de seamă a epocii sale. Ca urmare va fi ales Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Cernăuți și membru al Academiei Române.
După ce a tipărit la Neamț Biblia ilustrată [1936], prima lucrare de acest fel de la noi, în 1936 și 1944 au ieșit noi ediții ale Sfintei Scripturi, în care 51 de cărți erau traduse de el însuși [24 din Vechiul Testament, iar Noul Testament în întregime]. De asemenea a tipărit Noul Testament în cinci ediții, dar și Psaltirea [patru ediții] traduse de el.
Încă de la începutul guvernării sale, regimul comunist a pornit o amplă acțiune de epurare a Bisericii Ortodoxe. Astfel, au fost îndepărtați din scaun, pensionați și unii trimiși la mănăstiri, unii ierarhi care erau socotiți incomozi regimului comunist. Prin decretul nr.166 din 1947 au fost luate măsuri împotriva tuturor acestora ca și împotriva unor preoți și monahi. Toate acestea erau acuzații inventate și închipuite infracțiuni de uneltire contra ordinii sociale.
Bătrân și bolnav, amenințat în permanență cu retragerea din scaun și cu pensionarea, Patriarhul Nicodim Munteanul a reușit să se opună transformării Bisericii Ortodoxe Române într-un instrument în mâna regimului comunist.
Începând cu vara anului 1947, Patriarhul Nicodim s-a retras la Mănăstirea Neamț ’’sub supraveghere permanentă’’. Moartea lui la 27 februarie 1948 a adus cu sine alegerea unui nou Patriarh la cârma Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul Iustin Moisescu

Născut în data de 5 martie 1910 în satul Cândești, județul Argeș, orfan de război, se înscrie la studii la Seminarul Orfanilor de război din Câmpulung-Muscel [1922-1930], pe care îl termină ca premiant. Este ales de Patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor seminariilor din anul acela și este trimis în anul 1930 la studii la Atena. În anul 1934 se întoarce licențiat, cu aprecierea ’’Magna cum laude’’. În 1937 a susținut doctoratul la Facultatea de Teologie din Atena, cu teza: „Evagrie din Pont. Viața, învățăturile, și scrierile”, premiată de Academia de Științe din Atena. A fost profesor la Seminarul Nifon Mitropolitul din București [1937-1938], la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia [1938-1939], profesor titular de Exegeză a Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava. În anul 1946 a fost transferat ca profesor la Facultatea de Teologie din București, iar din anul 1948 la Institutul de Teologie din București. Astfel teologul Iustin Moisescu s-a evidențiat de-a lungul întregii sale vieți ca fiind un om cu o cultură temeinică și vastă.
Eleganța și sobrietatea sa academică erau rodul unei vieți dedicată studiului, fiind ca profesor, Mitropolit și Patriarh, o personalitate cu o solidă formare universitară de tip occidental, dar folosind ca bază teologia Sfinților Părinți. Timp de 17 ani ca profesor de teologie, un an ca Mitropolit al Ardealului [1957], 20 de ani ca Mitropolit al Moldovei și al Sucevei [1957-1977] și 9 ani ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române [1977-1986], Părintele Patriarh Iustin și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor.
Ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei, într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții și presiuni asupra vieții bisericii, acest distins Ierarh român, a reușit cu răbdare constantă și înțelepciune practică, să păstreze și să promoveze credința și cultura românească din Moldova pe mai mult planuri ale vieții bisericești.
Intelectual înzestrat cu un surprinzător spirit practic, Ierarhul cărturar a restaurat sau reparat în plin comunism aproape 70 de biserici și chiar a construit unele biserici noi, mai multe case parohiale, un Cămin modern pentru elevii seminariști și mai multe sedii de protopopiate. De asemenea a construit 3 mari clădiri, adevărate monumente de arhitectură, în incinta sediului eparhial Iași. Tot ca mitropolit al Moldovei și Sucevei a restaurat, integral sau parțial, peste 20 de mănăstiri și schituri; Putna, Sucevița, Moldovița, Voroneț, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Rașca, Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec etc, iar la unele ca acestea a înființat muzee și colecții de artă bisericească.
În calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române [1977-1986] a continuat osteneala din Moldova și Bucovina desfășurând lucrări de restaurare sau reparații la mănăstirile Curtea de Argeș, Cheia, Zanfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Țigănești, Căldărușani, Biserica ‘’Sfântul Spiridon Nou’’, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou’’, Catedrala Patriarhală și altele.
Părintele Patriarh Iustin a acordat o atenție deosebită activității editoriale conștient de marele folos pe care îl avea pentru cititorii români traducerea în limba lor proprie a principalelor lucrări teologice, istorice, liturgice și a tot ceea ce ține de trăirea și experiența filocalică a Sfinților Părinți, a inițiat marea colecție Patristică intitulată „Părinți și Scriitori Bisericești,” proiectată în 90 de volume.
Această lucrare a fost reactualizată recent începând cu anul 2007, ca o cultivare a moștenirii spirituale luminoase pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o. De asemenea, el a inițiat colecția „Arta Creștină în România,” în 6 volume. A tipărit o noua ediție Sinodală a Sfintei Scripturi [1982], o noua ediție a Noului Testament [1979], manualele pentru învățământul teologic superior și pentru Seminariile Teologice, multe cărți de cult, revistele teologice centrale și alte publicații bisericești. Prin bogata sa activitate cărturărească, pastorală și internațională Părintele Patriarh Iustin și-a înscris numele în rândul ierarhilor români harnici și înțelepți.
Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară și cultural-misionară, ierarhul român a reprezentat demnitatea și competența teologică, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întâlniri panortodoxe și interortodoxe sau la întruniri intercreștine, fiind ales membru în conducerea Consiliului Mondial și a Conferinței Bisericilor Europene, iar ca patriarh a vizitat mai multe biserici ortodoxe surori, precum și comunități ortodoxe din Occident [Suedia, Elveția, SUA]. Plin de întristare pentru bisericile din București martirizate prin demolare sau umilite prin translare și izolare, îngrijorat de o eventuală demolare sau o mutare a Reședinței și Catedralei Patriarhale de către autoritățile comuniste, dar și plin de milă pentru poporul român privat de libertate și înfometat de sărăcie, Părintele Patriarh Iustin Moisescu a trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986, cu speranța unor vremuri mai bune. Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept prin fidelitatea sa față de tradiția Ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietate sa în relațiile umane, însă și prin bunătatea și prin dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret dar eficient.
De aceea ne rugam Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletele lor în corturile Sfinților Mărturisitori jertfelnici.

Preot
Daniel Preda

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/07/radacini-nr-10-21a.jpghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/07/radacini-nr-10-21a-150x150.jpgPărintele DanielVIAȚA SPIRITUALĂPrin ce au rămas ei importanți în istoria Bisericii noastre? După perioada arhipăstoririi Patriarhului Miron Cristea, în România a urmat o perioadă tulbure, marcată de schimbări politice, de pierderi majore de vieți omenești și de daune materiale pricinuite de cel de-al Doilea Război Mondial, dar și de începutul unui regim...Osica de Sus