15 NOIEMBRIE… zi însemnată cu panglică de doliu în trecutul familiei mele. În urmă cu fix 75 de ani fratele străbunicului meu, DUMITRAȘCU CONSTANTIN, cădea ciuruit de gloanțe la fel ca tatăl său, DUMITRAȘCU ION în 1917, pentru țară și neam.
Despre el, care a avut o fire atât de complexă, după spusele celor mai bătrâni dintre noi, mi-ar lua foarte mult să vorbesc. De aceea voi atinge doar momentele cheie ale vieții lui.
Se naște, culmea, tot în noiembrie 1916, la trei luni de la plecarea în război a tatălui său, pe care nu-l va cunoaște niciodată. Alături de frații săi mai mari Teodora, Gheorghe și Ioana, crește muncind pe pământurile bogătașilor satului, cot la cot cu mama lor Ana, dar se remarcă față de toți printr-o inteligență sclipitoare.
După terminarea anilor de școală, rămâne să muncească pământurile, dar plecarea lui în armată din anul 1938 îi deschide larg orizonturile, acesta avansând pe merit pe treptele ierarhiei militare, până la gradul de sergent major.
Se căsătorește cu ELENA sau Lenuța lui Șică cum o cunoaștem noi, cu care va avea un singur copil, pe GHEORGHE.
În iunie 1941 pleacă pe front participând la toate bătăliile date pe frontul de est împotriva Armatei Roșii. Aici se remarcă prin vitejie absolută, fiind decorat cu Medalia „Cruciada Împotriva Comunismului”, Medalia VICTORIA și Medalia Bărbăție și Credință.
Însă odată cu întoarcerea armelor împotriva nemților în 23 august 1944, Armata Română trece Carpații pentru a elibera Transilvania, iar pe 25 octombrie 1944 intră în Ungaria pentru a o elibera de sub ocupație nazistă.

Străbunul nostru cade la datorie, cum am mai spus, pe 15 noiembrie 1944, în timpul luptelor din cadrul OPERAȚIUNII BUDAPESTA.
La un an după moartea lui eroică, copilul său moare prematur la doar patru ani. Fratele eroului, străbunicul meu GHEORGHE, veteran de război, moare peste 7 ani, la patruzeci și doi de ani. Condamnată la chin și jale, stră-străbunica mea ANA, mamă și soție de eroi, cu trei copii morți, doi nepoți și un soț, se stinge singură, fără nimeni la căpătâi în casa în care și astăzi locuiește familia mea.
Anul acesta, la împlinirea a 75 de ani de la moartea eroului familiei mele, în Biserica din Vale am reușit să organizez un eveniment de comemorare în cinstea acestuia, la care au participat numeroși localnici și personalități ale comunei.
Miercuri , 20 noiembrie 2019, în sala cea mare a Centrului de Cultură, am lansat primul meu volum, SÂNGELE IUBIRII, o poveste despre eroii neamului meu, despre jertfele lor pe câmpurile de bătălie și despre zbuciumările sufletești ale celorlalți membri ai familiei mele din trecut.
DOAMNE… AȘEAZĂ-I ÎN CORTURILE TALE… DĂRUIEȘTE-LE IUBIREA ȘI LUMINA PE CARE LE-AU DORIT MEREU, DAR NICIODATĂ NU LE-AU GASIT… ȘI MAI SPUNE-LE DOAMNE, CĂ NU I-AM UITAT ȘI NICI NU O VOI FACE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ZILELOR MELE!

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/constantin-dumitrascu.jpghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/12/constantin-dumitrascu-150x150.jpgMarius Sebastian DumitrașcuFILE DE ISTORIE15 NOIEMBRIE... zi însemnată cu panglică de doliu în trecutul familiei mele. În urmă cu fix 75 de ani fratele străbunicului meu, DUMITRAȘCU CONSTANTIN, cădea ciuruit de gloanțe la fel ca tatăl său, DUMITRAȘCU ION în 1917, pentru țară și neam. Despre el, care a avut o fire atât de...Osica de Sus