Acasă la profesorul Ion Sîrbu

Când am intrat prima oară în casa familiei Sîrbu am rămas uimită. Nu-mi venea să cred că mâna care ținea arătătorul la geografie reușise să folosească în mod creator – artistic ciocanul, scoaba, cuțitul, dalta, cuiul, ferăstrăul…
I-am propus domnului profesor să realizăm un interviu pe această temă și inițial, din modestie, a refuzat. Propunerea de atunci s-a materializat astăzi.

  • Domnule profesor, ați reușit într-un mod deosebit să îmbinați cele două forme ale frumosului: în natură ca profesor de geografie și în arta sculpturii în lemn ca amator, impulsionat de focul interior.
    Când și cum ați început să sculptați?
  • La mine îndemânarea prelucrării lemnului este de natură genetică, pentru că tatăl meu confecționa în gospodărie tot felul de obiecte în care materia primă era lemnul. Copil fiind observasem cum lucrează și uneori, când era ceva mai simplu, îl ajutam și eu. La rândul meu, când mi-am construit casa în care locuiesc astăzi, îmbinând plăcerea cu utilul mi-am pus singur pardoseala. Aceasta aș considera-o prima mea lucrare în lemn.

  • Cum a fost debutul în sculptură? Ați reușit din prima încercare sau ați fost asemeni unui elev conștiincios și ambițios care nu și-a abandonat visul până nu i s-a îndeplinit?

  • Debutul în sculptura în lemn a fost în anul 1990. Am început cu oarecare scepticism nerealizând atunci că mai târziu din mâna mea vor ieși lucrări frumoase. Însă pe măsură ce lucram și insistam căpătam mai multă încredere în mine. Subliniez că nu mă pot numi sculptor, pentru mine arta lucrului în lemn a fost doar pasiune practicată în timpul liber, o îndemânare mai aparte, un vis împlinit.

  • Ați citit despre sculptura în lemn, ați făcut ucenicie la vreun meșter, ați folosit metoda pașilor mici, a încercărilor repetate?… Sau a fost doar chemarea, talentul, focul lăuntric?

  • Am citit despre sculptura în lemn, însă imboldul decisiv a venit de la domnul inginer Stelea Constantin, din mâna căruia ieșeau adevărate obiecte de artă. Prelucra lemnul pentru sine și pentru gospodăria sa. Dânsul m-a ajutat să dau lemnului o formă artistică. Este de înțeles că primele obiecte sculptate le-am făcut sub supravegherea atentă a dânsului, după care m-am descurcat singur. Am făcut sculptură de tip “broderie”, nu macrosculptură.

  • În punerea în practică a acestei pasiuni ați întâlnit și obstacole?

  • A fost greu până mi-am procurat uneltele necesare și lemnul de tei. De la francezii din Mont Saint Aignan, localitate înfrățită cu Osica am primit un set de dălți. Cineva din Caracal mi-a făcut un alt set pe cale artizanală, din arcuri de tren. Problematică a fost găsirea lemnului de tei, cel mai bun pentru sculptură. Am mers la banzig și l-am făcut scânduri, l-am lăsat la uscat… Am apelat apoi la un meșter tâmplar pentru prelucrarea la abric, pentru dimensionare, eu neavând atelier de tâmplărie.
    Acestea fiind gata am început să sculptez. Lucrarea odată terminată n-a însemnat că opera era finisată. A urmat băițuirea, șlefuirea, lăcuirea și asamblarea pieselor.

  • Reușeați să vă odihniți noaptea sau vă prindeau zorile încercând să găsiți soluții la întrebările care vă frământau?

  • Sculptam numai în timpul liber. Odihna era odihnă, meseria – meserie. N-am pus pasiunea pe primul loc în detrimentul ei. Școala era școală, examenele au fost examene, iar activitățile în afara clasei n-au fost neglijate.

  • Cumva geografia v-a redeșteptat și stimulat talentul artistic personal pe care vi-l manifestați prin sculptură?

  • Nu, m-am gândit la asta, dar cred că pe undeva și geografia și-a spus cuvântul când fac legătura între frumosul în natură și în artă.

  • Desenele după care ați sculptat vă aparțin în totalitate sau ați avut și alte surse de inspirație?

  • Modelele de sculptură le-am făcut întâi pe hârtie. Unele îmi aparțin în totalitate, altele au fost copiate. De exemplu sculptura în lemn de pe holurile din casă am hașurat-o pe hârtie în timpul unei vizite la Mânăstirea Horezu. Mi-a plăcut foarte mult, mi-am dorit s-o realizez și am reușit.

  • Cum a fost prima dumneavoastră sculptură în lemn? Cum o vedeți astăzi? Cum ați văzut-o atunci?

  • Primele lucrări în lemn au fost o serie de măsuțe joase și scaune cu modele diferite. Am lucrat apoi icoane, sculpturi la ferestre, la uși, la mobila de bucătărie, însă lucrarea de amploare, complexitate și finețe au fost lambriurile de pe holurile din casă (circa 25 m²), după un model bizantin – brâncovenesc, o adevărată broderie la care am lucrat doi ani. Această operă a fost apogeul creativ al meu. În momentul în care am terminat-o am simțit o mare satisfacție, o mulțumire sufletească extraordinară. Într-adevăr, realizasem ceva deosebit.

  • Mai sculptați și astăzi?

  • Nu. Am peste 70 de ani și vederea mi-a slăbit. Am lucrat numai pentru casă, pentru câțiva prieteni și rude apropiate.

  • Ce alte proiecte aveți în vedere?

  • După cum știți am participat la editarea “Monografiei” comunei noastre, iar în articolele din revista “Rădăcini“ am abordat subiecte de geografie și istorie locală. Proiecte?… Gânduri referitoare la familia mea. Însă de câte ori în tratatele și revistele de specialitate voi găsi înformații noi despre comuna ori zona în care trăim le voi transmite osicenilor tot prin intermediul revistei.
  • Apreciez amabilitatea dumneavoastră și vă mulțumesc pentru sinceritatea cu care ați răspuns la întrebări. O zi bună în continuare!

12 octombrie 2018

 

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/01/11.jpghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/01/11-150x150.jpgVirginia LăpădatuOAMENI, FAPTE, EVENIMENTEAcasă la profesorul Ion Sîrbu Când am intrat prima oară în casa familiei Sîrbu am rămas uimită. Nu-mi venea să cred că mâna care ținea arătătorul la geografie reușise să folosească în mod creator – artistic ciocanul, scoaba, cuțitul, dalta, cuiul, ferăstrăul… I-am propus domnului profesor să realizăm un interviu pe...Osica de Sus