M-am născut dintr-un neam de eroi și spun asta mereu cu mândrie. Eroii neamului meu din partea tatălui, dar și dinspre mamă, îmi sunt cel mai puternic stâlp de rezistență. De la ei am învățat, chiar dacă nu i-am prins în viață, să-mi iubesc țara și poporul, să pun nevoile țării mai presus de nevoile mele și să fiu mândru peste tot, în orice clipă că sunt român. Prin sângele lor vărsat s-au pus necontenit în bătaia glonțului, m-au legat indestructibil de istorie, de tot ce a fost, este și va fi românesc.


Unul dintre eroii neamului meu, a cărui figură reprezintă una dintre cele mai sacre icoane ale sufletului meu, este străbunicul meu din partea mamei, Vărzaru Nicolae,  sau Culică al lui Vărzaru, cum și-l amintește mai toată lumea.
Născut în anul 1922, Nicolae a fost cel mai mic dintre frații săi, fiul lui Stancu și al Mariei Vărzaru, țărani simpli, muncitori și de bună credință, care își aveau locuința pe Linia Mare.
Din cauza lipsei banilor nu face decât doi ani de învățământ la Școală Primară din Vlăduleni, nou înființată. Este unul dintre copii prezenți la plantarea STEJARULUI RECUNOȘTINȚEI, în anul 1928.
În iulie 1931, la vârsta fragedă  de 9 ani este luat ca ucenic la croitoria lui Calciu din Caracal, unde învață tainele croitoriei, care îi va fi meserie întreaga viață.
Odată cu trecerea timpului, Nicolae crește și ajunge să fie unul dintre cei mai cuceritori flăcăi ai satului, așa cum îl descriu cele mai vârstnice dintre femei. Se îndrăgostește iremediabil de Aurelia, care spre deosbire de el era fată de om înstărit, cu multe  pogoane de pământ, veteran al Primului Război Mondial. Dragostea reciprocă va învinge însă totul, iar ei vor rămâne împreună toată viață.
Punctul culminant al acestei povești îl reprezintă plecarea străbunicului meu în armată, în anul 1943. Este încorporat la un regiment de infanterie din București, iar după câteva luni de instrucție , în toamna aceluiași an, este trimis pe front în est, unde va participa la toate bătăliile date împotriva Armatei Sovietice până  la data de 23 august 1944, având gradul de fruntaș. A fost decorat cu Medalia Victoria,emisă de Mareșalul Ion Antonescu.

Armata Română, luptând acum împotriva Germaniei Naziste, a fost trimisă să elibereze Transilvania, apoi să să participe la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.
Fruntașul Vărzaru scapă cu viață din toate bătăliile, fiind unul dintre românii care au luptat până în Munții Tatra.
Pe frontul de vest, în urma sângeroaselor bătălii de la Zvolen și Banska  Bystrica (10 februarie- 25 martie 1945), pentru curajul dovedit pe câmpul de bătălie este avansat la gradul de sergent și este decorat cu Medalia Bărbăție și Credință. La finalul războiului i se conferă Medalia Virtutea Militară pentru merite deosebite.
Se căsătorește cu Aurelia pe 25 august 1945, urmând să aibă împreună cu aceasta șase copii: Carmen și Stăncuța, decedate prematur, Gheorghe , Marin, Ion și Nicolae, bunicul meu.
Întreaga viață a fost croitor de lux și nu numai, fiind apreciat de toți localnicii, dar și de oameni de prin alte părți. Lucra la o mașină de cusut SINGER, într-un atelier amenajat în propria casă și nu a fost salariat al statului, ceea ce în perioada comunistă se întâmpla destul de rar.
Trece la cele veșnice în mai 1989, în urma unor probleme cardiace și este înmormântat în cimitirul cel vechi al comunei.
Poveștile despre străbunicul meu auzite de la mama sau de la bunicul, fotografiile din timpul războiului, baioneta de pe front păstrată cu sfințenie chiar și astăzi, toate îmi dovedesc calitățile cu care el era înzestrat. Când mă întreabă lumea al cui sunt, și răspund ,,nepotul lui Culică al lui Vărzaru’’, nu e persoană să nu îmi spună ce om bun era și ce meșter desăvârșit, ceea ce mă face încă odată mândru că sunt urmașul lui.

Străbunicule, pentru tot ce ai făcut pentru țară și neam, dar și pentru mine, ÎȚI MULȚUMESC ACUM ȘI TOTDEAUNA PÂNĂ ÎN ULTIMELE SECUNDE DIN VIAȚA MEA!

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/08/radacini-nr-9-bt-49.jpghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/08/radacini-nr-9-bt-49-150x150.jpgRevista „Rădăcini”ISTORIA NOASTRĂM-am născut dintr-un neam de eroi și spun asta mereu cu mândrie. Eroii neamului meu din partea tatălui, dar și dinspre mamă, îmi sunt cel mai puternic stâlp de rezistență. De la ei am învățat, chiar dacă nu i-am prins în viață, să-mi iubesc țara și poporul, să pun...Osica de Sus