Trăim în zilele Crăciunului bucuria unei duble sărbători: Crăciunul liturgic, care celebrează nașterea lui Iisus Hristos și un Crăciun popular – sărbătoarea lui Moș Crăciun, așteptat cu nerăbdare și emoție de toți. Sunt zile în care fiecare se bucură de prezența spirituală a lui Iisus Hristos în cadrul ritualului religios, dar și de prezența celor dragi, trăind această sărbătoare alături de ei. Astfel, sacrul se împletește cu profanul, dăruind strălucirea cuvenită evenimentului.
Crăciunul este ziua înscrisă cu majuscule și însemnată cu roșu în calendar. Este denumirea Sărbătorii Nașterii lui Iisus Hristos, celebrată în calendarul creștin la 25 Decembrie. Termenul „Crăciun” se întâlnește nu numai la români, ci și la alte popoare din jurul nostru, originea lui presupunându-se a fi latină (creatio). Există însă voci care susțin caracterul autohton, traco – dacic a acestei sărbători a solstițiului de iarnă, în care rolul principal îl juca cultul buturugii sacre, aprinsă ritual pentru a stimula soarele sleit de puteri din cauza frigului iernii. Denumirea Kartum (creație) a unor localități din Dacia, pare a veni în sprijinul acestei ipoteze.
Cultul lui Crăciun, ca moș și strămoș, pare a fi un cult solar mult mai vechi decât al lui Mithra (al Soarelui – luat de romani de la perși), care a pătruns după romanizare și în Dacia.
Crăciunul este o făptură sacră, simbolizând timpul creației, vremea pe când toate se făceau și se desfăceau.
Seara Crăciunului (Seara de Ajun), deschide șirul sărbătorilor de iarnă ce țin 12 zile și se termină în Ajunul Bobotezei. La mijloc cade Anul Nou, marcând renașterea timpului. Toate obiceiurile rituale din această perioadă aveau la bază ideea coborârii Lumii în haos și reinstaurarea unei noi ordini cosmice.
În această perioadă, sărbătorile religioase se împletesc cu datinile și credințele populare. E perioada colindelor, procesiunilor și jocurilor cu măști, a Sorcovei, a Plugușorului, perioada când este bine să aprinzi candela în casă. Lumina divină va fi călăuză pentru toți membrii familiei.
Legendele referitoare la Moș Ajun, Crăciun și Crăciuneasa, atestă vechimea acestei sărbători având în centrul ei cultul soarelui și cultul strămoșilor arboricoli (arderea bușteanului, roțile de foc rostogolite pe dealuri, colacii de Crăciun ce imită forma soarelui, împodobirea bradului …).
Crăciuneasa, ființă mitologică secundară, este amintită mai rar în textele populare românești. Este soția lui Crăciun, un om bogat, dar rău la suflet care își stâlcea în bătăi nevasta și copiii.
În căutarea unui loc unde să nască, Maica Domnului și Iosif ajung în curtea lui Crăciun care era plecat la moară cu 12 care cu boi. Femeie miloasă, Crăciuneasa o primește în casă și o ajută să nască, dar în iesle – de frica bărbatului. Crăciun o pedepsește aspru pe femeie tăindu-i mâinile, dar Maica Domnului (în altă variantă copilul Iisus) i le lipește la loc, în întregime de aur. Minunea la care este martor îl face pe Crăciun să se convertească la creștinism. Bucuros că soția sa a scăpat de pedeapsa necugetată, dă o petrecere la care sunt chemate și slugile, aprinzând în curte un foc din cioturi de brad. Împarte Fecioarei Maria și Pruncului daruri ciobănești (lapte, brânză, urdă), de unde și tradiția darurilor de Crăciun, iar averea o dă celor la săraci.


La sfârșitul legendei, autorul anonim afirmă că denumirea sărbătorii Nașterii Domnului vine de la un Crăciun arhaic și precreștin. Atât el cât și soția par a fi divinități ale naturii, adorate cândva sub o formă a arborilor sacri.
Moș Ajun, zeu al Pantheonului românesc, frate cu Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Maica Domnului, cuprinsă de durerile Facerii, cere ajutor la Moș Ajun, însă acesta motivând că este sărac, o refuză și o îndrumă spre fratele lui mai bogat, Moș Crăciun.
Moș Crăciun, Divinitate preistorică a Pan­theonului românesc este la vârsta senectuții. Termenul „moș” al reprezentării mitice Crăciun, are sensul de soț al moașei care ajută femeia să nască, dar și sensul de om bătrân. În legendele românești, soția lui Moș Crăciun este moașa Pruncului Iisus.
Pomul de Crăciun – bradul împodobit – s-a suprapus peste obiceiul mai vechi al incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun. Este un substitut al zeului adorat care moare și renaște la sfârșit de an, în preajma solstițiului de iarnă.
Consacrarea rituală a bradului cu ocazia solstițiului de iarnă se pare că este anterioară erei noastre și numai substratul ei păgân – pe care îl avea de la popoarele germanice a fost asociat la creștini cu Nașterea Domnului.
Bradul împodobit are aceeași funcție ritualică cu Țurca, Cerbul, Capra, Brezaia. Ritualul împodobirii bradului este trăit de creștini cu aceeași intensitate în fiecare an. Tradiția spune că cine respectă obiceiurile păstrate din bătrâni la împodobirea lui, va avea un an prosper.
Astfel, primele ornamente care se pun pe crengile bradului de la poale spre vârf, sunt cele florale, pentru ca bunăstarea și fericirea familiei să înflorească. Urmează globulețele colorate, jucării, panglici roșii și verzi, ce semnifică munca și puterea de creație a omului, bomboanele – simbolul vieții dulci, tihnite, lumânările (beculețele colorate) – lumina care învinge puterea întunericului, a iraționalului.
Sfânta Liturghie, conform tradiției, este atribuită lui Iisus Hristos. În ajunul morții sale pe cruce, în seara Cinei celei de Taină, Iisus a frânt pâinea, a luat paharul și i-a îndemnat pe apostoli să mănânce pâinea și să bea vinul: „Luați, mâncați, acesta este trupul meu. Beți dintr-acesta toți, că acesta este Sângele Meu…” Astfel a apărut ritualul unei noi slujbe, numită inițial „Frângerea pâinii”, apoi „Masa sau Cina Domnului”, „Euharistie”, iar mai târziu „Liturghie”. Sfânta Liturghie oficiată în biserica creștină în Ajunul Crăciunului, îi aparține Sfântului Vasile cel Mare. În cazul în care Ajunul este într-o zi de sâmbătă sau de duminică, este înlocuită cu liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Deosebirile dintre liturghii nu modifică temelia ritualică a Sfintei Liturghii care rămâne centrată de jertfa fără de sânge a lui Dumnezeu. Cred că niciun popor nu a învăluit în atâta fantezie mitul Nașterii Domnului, precum românii.
În popor există credința că Moș Crăciun vine într-o sanie trasă de cai sau de cerbi și este îmbrăcat într-o mantie roșie.
Bătrânul cel darnic se crede că vine din negura timpului. Și totuși, ilustrațiile cu Moș Crăciun au un act de naștere: decembrie 1862 și un părinte pe nedrept uitat – Thomas Nast. Talentat la desen, înzestrat cu umor și imaginație a lucrat ca ilustrator la cea mai citită revistă americană a epocii „Harper`s Weekly”. În timpul Războiului de Secesiune, în 1861, conducerea revistei i-a cerut să facă nu doar simple ilustrații la reportajele de război, ci și reprezentări alegorice complexe. Desenele lui aveau un impact uriaș asupra soldaților nordiști.

Această prezentare necesită JavaScript.

Nast publică un diptic intitulat „Ajun de Crăciun” apoi „Santa Claus în tabără”, înfățișându-l pentru prima oară pe Moș Crăciun, așa cum îl știm azi: un bătrânel grăsuț și bonom, împărțind daruri soldaților.
Cele două desene de Crăciun au avut un mare succes, Santa Claus fiind ridicat la rang de divinitate protectoare yankee. El era umanizat și simpatic, îi iubea pe toți și le îndeplinea dorințele.
În desenele lui Nast, Moșul umbla pe acoperișuri și cobora pe hornuri să acorde audiențe copiilor, căra saci imenși plini cu daruri și înfrunta viscole să ajungă la cei mici. Bătrânelul cu barbă albă, tunică, glugă roșie și cizme, era surprins acasă pregătindu-se pentru Noaptea de Ajun: fabrica jucării, pregătea brazii, lăsa daruri în ghete, studia o ditamai cartea în care erau trecute faptele bune sau rele ale copiilor sau privea lumea printr-un telescop căutând copiii cuminți.
Primit cu brațele deschise de producătorii de magazine și instituții din lumea întreagă, adoptat de părinții dornici să-și vadă copiii fericiți, urmărit pe traseul său de Comandamentul Agenției
Nord-Americane pentru Apărarea Spațiului (NORAD), Moș Crăciun în carne și oase a avut o carieră spectaculoasă, în Noaptea de Ajun fiind prezent în milioane de case.

Bibliografie:
Ziarul Adevărul – decembrie 1997 și decembrie 2000
Ziarul Curentul – decembrie 1997
Formula As – decembrie 1998
Mihai Pop, Pavel Ruxăndroaie – Folclor literar românesc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Ion Nijloveanu – Poezii populare românești (vol II), Editura Minerva, București, 1989

Crăciunul și Anul Nou să vă aducă sănătate și noroc!
LA MULȚI ANI!

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/12/b60789e2698bcc10c9b5882eff4c8a74maxim.jpghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/12/b60789e2698bcc10c9b5882eff4c8a74maxim-150x150.jpgVirginia LăpădatuVIAȚA SPIRITUALĂTrăim în zilele Crăciunului bucuria unei duble sărbători: Crăciunul liturgic, care celebrează nașterea lui Iisus Hristos și un Crăciun popular – sărbătoarea lui Moș Crăciun, așteptat cu nerăbdare și emoție de toți. Sunt zile în care fiecare se bucură de prezența spirituală a lui Iisus Hristos în cadrul ritualului...Osica de Sus