M-am întrebat dacă sunt vrednic să scriu aceste rânduri?…Și dacă totuși voi reuși să le aștern pe hârtie, vor fi cuvintele mele pe măsura faptelor vitejilor noștri eroi? Tot ce am scris până acum sau tot ce voi scrie, este și va fi despre și pentru ei, martirii necanonizați ai neamului nostru, cei care și-au vărsat ultima picătură de sânge pentru noi. Această jertfă supremă, pe care sunt convins că nu toată lumea o va putea înțelege vreodată pe deplin.
Anul trecut, la Ziua Eroilor mi-am luat angajamentul în fața Monumentului, că la împlinirea a 75 de ani de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, voi publica numele eroilor osiceni căzuți pe cele două fronturi (de est și de vest), între anii 1941-1945, bătălia în care au căzut la datorie, vârsta și data trecerii în neființă. Punând cap la cap tot ce am adunat până în prezent, cu ajutorul urmașilor, al arhivelor sau al mormintelor eroilor din cimitirul comunal, am reușit să scriu, fără falsă modestie, O PAGINĂ DE ISTORIE CUSUTĂ CU FIR DE AUR.
Început la 1 septembrie 1939, al Doilea Război Mondial avea să fie cea mai sângeroasă confruntare armată din toate timpurile. Nicio confruntare, niciun cataclism natural nu a schimbat lumea atât de mult, așa cum a făcut-o acest război. Însăși țara noastră a luat-o pe un drum al suferințelor, al supunerii, și urmările zecilor de ani care au urmat după război, le resimțim și astăzi. Epoca comunistă a însemnat o perioadă întunecată pentru România, care pe lângă dezvoltarea agriculturii generată de colectivizare și aspectele economice aparent îmbucurătoare, a lăsat o puternică amprentă negativă în cultura românească, în relațiile cu alte state, dar mai ales în conștiința oamenilor.
România, deși neutră doi ani după începutul conflagrației, a desfășurat o amplă campanie de pregătire a tinerilor, chiar și a celor fără armată, dar care puteau folosi o armă pe front. Fiecare Centru Militar Regional organiza pregătire militară în fiecare comună din țară, așa cum se putea.
Osicenii și vlădulenii erau instruiți pe Izlazul Oltețului să tragă cu arma, să sape tranșee, să atace sau să se apere. Exercițiile de cavalerie se mai desfășurau și pe străzile satelor. Unii bătrâni își amintesc și acum de Vergică al Stelii (Virgil Torcea), care conducea detașamentul de cavalerie cu foarte multă mândrie pe Linia Curții sau pe Linia Mare. Grecenii, ostrovenii și tomenarii executau instrucția militară pe islazul pădurii Bercica, pe malul Oltului sau pe câmpurile lăturalnice. Unii dintre bărbații apți de război făcuseră armata și acum îi învățau și pe cei care nu atinseseră în viața lor vreo armă. Alții apucaseră deja să plece în diverse localități din țară pentru a-și satisface stagiul militar obligatoriu.
Cu toate acestea, al Doilea Război Mondial a pus Armata Română în fața unui inamic net superior ca număr de ostași, dar mai ales ca armament. Luptătorii, cei mai mulți dintre ei, erau copii orfani ai Primului Război Mondial, însă și-au respectat jurământul până la moarte, întocmai ca părinții lor.
Povestirea întregului război nu își găsește rostul aici, spun doar că în cele mai sângeroase bătălii purtate pe Fronturile de Est și de Vest au căzut sute de mii de români pentru libertatea și credința națională, dar și din cauza unor principii aberante ale unor conducători militari. La Odessa, în Munții Caucaz, la Cotul Donului, la Stalingrad, la Budapesta, Zvolen, în Munții Tatra, pământul a fost scăldat de sânge românesc și adăpostește și astăzi osemintele eroilor noștri știuți și neștiuți.
Din comuna Osica de Sus, odată cu intrarea în război a României din 22 iunie 1941, au plecat pe front peste 120 de osiceni și vlăduleni și peste 100 de greceni, ostroveni și tomenari. Cei mai mulți au fost încorporați în Regimentele 19 Infanterie și 2 Cavalerie din Caracal, însă au existat cazuri individuale în care osicenii făceau parte din Regimente precum: Regimentul 95 Infanterie, Regimentul 1 Cavalerie, Regimentul 3 Dorobanți ș.a. Au existat de asemenea și comandanți de unitate în rândurile osicenilor: Trandafirescu Constantin – colonel și Trandafirescu Ioniță – maior. Alți ofițeri din Osica de Sus au fost: locotenent Marcu Alexandru; sublocotenenții Coliopol Mihai, Raicea Ștefan, Ștefănescu Mihail și Vâjlan Constantin.
Alături de regimentele din al căror efectiv făceau parte, osiceni au participat la cele mai sângeroase bătălii desfășurate de-a lungul războiului în țară, în Est sau în Vest. Cei mai mulți au căzut la datorie răpuși de gloanțe și obuze, unii au murit în infirmeriile de campanie, iar alții la sute de kilometri distanță, în lagărele de muncă ale Uniunii Sovietice.
Astfel, între anii 1941-1945, din comuna Osica de Sus, au căzut vitejește în luptă:

În tabelul de mai sus sunt numiți numai eroii a căror soartă am reușit să o aflu, prin diverse surse (fotografii, scrisori, acte de deces, monumente funerare, arhive). În locurile unde apar semnele de întrebare, informația nu există sau nu este precisă. Cu toate acestea numărul eroilor osiceni dispăruți este mult mai mare, singurele informații despre unii dintre aceștia fiind datele de naștere, găsite în registrele arhivelor parohiale.
Astfel, au dispărut pe front, sau au murit în prizonierat:
Buzagiu Gheorghe (N.1913), Buznă Ion,Calotă D.gheorghe, Calotă M.gheorghe (N.1915), Calotă I. Gheorghe (N.1913), Buznă Mihai, Ciochină Emil, Ciochină Mihai, Ciochină Pantelimon, Ciurel Victor, Drăghici Ioan, Dumitru Ion, Petre Fir, Ghibură Gogu, Epure Dumitru (N.1910), Ivan Nicolae, Joița Gheorghe, Joița Nicolae, Manicea Ilie, Marcu Anton (N.1907), Marcu Constantin, Militaru Marin, Puiu Gheorghe, Raicea Dumitru (Susailică Vaporișcă), Roșca Alexandru, Săftoiu Ignat, Șoarece Constantin (N.1910), Șoarece Gheorghe, Tanislav Grigore, Târnă Nicolae, Toma Ilie, Tudor Ion, Ulei Florea (N.1913), Vlad Gheorghe (N.1913), Zarea Marin, Ghina Marin, – din satele Osica de Sus și Vlăduleni;
Șerban Ion, Băluță Aristide,Băluță Nicolae, Gogoșeanu Toma, Ion Nicolae, Ioniță Visarion, Lungu Gheorghe, Lungu Andrei, Micu Dumitru, Mirzescu Victor, Mitran Ilie, Pălărie Dumitru, Pălcău Gheorghe, Rusanda Ilie, Soare Dumitru, Șerban Gheorghe, Stelea Ion-Murgu, Taifas Nicolae, Torcea Constantin, Trușcă Ion, Văduva Ion, Vlad Vasile, Vârtosu Gheorghe, Zidaru Ion – din satele Greci, Tomeni și Ostrov.
Doar puțini dintre osicenii plecați pe front s-au mai întors în satul de baștină, unii după ani buni de prizonierat. În sufletul și în mintea veteranilor noștri de război a persistat de-a lungul anilor amintirea sângeroasă a războiului, a miilor de camarazi căzuți la datorie. Enigmatici, tăcuți, ignorați de societate câteodată, cu multă dragoste de Dumnezeu, ei au fost adevărații TITANI AI ISTORIEI noastre, iar astăzi , alături de eroii noștri din toate timpurile, locurile și neamurile, formează în cer COMPANIA EROILOR OSICENI.
Veșnică recunoștință și onor!

http://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/05/WhatsApp-Image-2020-05-28-at-12.07.25-1024x768.jpeghttp://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2020/05/WhatsApp-Image-2020-05-28-at-12.07.25-150x150.jpegMarius Sebastian DumitrașcuISTORIA NOASTRĂM-am întrebat dacă sunt vrednic să scriu aceste rânduri?...Și dacă totuși voi reuși să le aștern pe hârtie, vor fi cuvintele mele pe măsura faptelor vitejilor noștri eroi? Tot ce am scris până acum sau tot ce voi scrie, este și va fi despre și pentru ei, martirii necanonizați...Osica de Sus